Examinarea Raportului Comisiei Cojocaru ar putea fi amânată pentru sesiunea de toamnă
Şedinţa de astăzi, 6 iulie, a Parlamentului, la care trebuia să fie audiat raportul Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, a fost contramandată.
Parlamentul se va întruni în şedinţă joi, miercuri şi vineri, după ce astăzi Curtea Constituţională va examina proiectul de lege privind modificarea articolului 78 din Constituţie prin referendum, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele fracţiunii PL, Corina Fusu.
Parlamentara a mai spus că şedinţa la care urma să se examineze raportul Comisiei privind studierea regimului totalitar comunist a fost amânată pentru că nu nu s-a ajuns la o formulă prin care un grup mixt de lucru, cu reprezentanţi din toate fracţiunile, să elaboreze proiectul de hotărâre al Parlamentului privind aprecierea istorică şi politico-juridică a crimelor regimului comunist, în baza raportului comisiei în cauză.
Solicitat de Info-Prim Neo, liderul AMN, Serafim Urecheanu, a menţionat că şedinţa a fost amânată la propunerea preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, deoarece nu sunt pregătite toate materialele. ,,Eu subscriu la iniţiativa domnului Ghimpu”, a adăugat Serafim Urecheanu, prim-vicepreşedinte al Parlamentului.
Şi deputatul PLDM, Veaceslav Ioniţă, a spus că şedinţa a fost amânată pe motiv că nu s-a ajuns încă la un consens în cadrul grupului de lucru care încearcă să formuleze o hotărâre pe marginea raportului, astfel ca această hotărâre să fie votată de toţi membrii AIE.
Preşedintele de onoare al PDM, deputatul Dumitru Diacov, a invocat aceleaşi motive.
„Nu ştiu când va avea loc şedinţa. Lucrează comisia Cojocaru (Gheorghe Cojocaru, preşedintele Comisiei), lucrează un grup de lucru din Parlament. Mă gândesc că până la sfârşitul sesiunii curente nu se va lua o decizie, aşa că staţi liniştiţi”, a conchis Dumitru Diacov.