Examinarea în Parlament a proiectului privind statutul municipiului Chişinău, amânată

Parlamentul a amânat pentru săptămâna viitoare examinarea proiectului de Lege privind statutul municipiului Chişinău, inclus pe ordinea de zi de joi, 9 iunie.  Propunerea a fost făcută de preşedinta Comisiei administraţie publică, dezvoltare regională, mediu şi schimbări climatice, Violeta Ivanov, şi a fost motivată de faptul că nu există un raport în acest sens, transmite IPN.

Înainte de şedinţa Parlamentului liderul Partidul Socialiştilor, Igor Dodon, a organizat un briefing de presă în care a criticat proiectul de Lege privind statutul municipiului Chişinău. Liderul socialiştilor a menţionat că acest proiect îi va oferi mai multe competenţe primarului Dorin Chirtoacă. Politicianul a mai spus că deputaţii liberali şi cei democraţi au organizat un complot de susţinere reciprocă – democraţii urmau să voteze proiectul de lege privind statutul municipiului, iar liberalii – proiectul Bugetului de stat pentru anul 2016.

Liderul PSRM a menţionat că va insista pe faptul ca proiectul privind statutul municipiului Chişinău să nu fie votat în Parlament, iar dacă va fi votat, socialiştii îl vor ataca pe toate căile legale.

În replică, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că nu a fost organizat niciun complot între democraţi şi liberali. Potrivit lui, proiectul cu privire la statutul municipiului Chişinău vine să ajusteze norma legală existentă.

Proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chişinău, propus de deputaţii liberali, şi care a trezit mai multe controverse printre membrii CMC, dar şi printre deputaţi, a fost votat acum două luni, în prima lectură de majoritatea parlamentară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.