Echipe mixte, formate din medici de profil din instituţiile medicale raionale şi republicane, desfăşoară examene medicale gratuite în 53 de sate cu acces limitat la serviciile medicale. Acţiunea va continua până pe 31 decembrie, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), examenele medicale gratuite sunt organizate în satele cu acces limitat la servicii medicale din raioanele Hânceşti, Dubăsari, Şoldăneşti, Rezina, Orhei, Edineţ, Briceni, Râşcani şi Sângerei. Echipele medicale examinează populaţia într-o anumită zi. Astăzi, 31 octombrie, echipa de medici este la Sărata Galbenă, raionul Hânceşti.
Consultaţiile sunt efectuate cu scopul de a oferi un acces mai bun la investigaţii medicale locuitorilor din satele aflate la distanţă mare de centrele raionale, de a preveni şi a depista precoce anumite maladii. Echipele de medici sunt formate în funcţie de necesităţile centrelor de sănătate din localităţile respective. Printre cei mai solicitaţi medici sunt cardiologii, neurologii, ginecologii, oculiştii şi gastrologii. O bună parte din centrele de sănătate au cerut şi efectuarea examenelor ecografice.
Conform estimărilor, zilnic vor fi realizate circa o sută de investigaţii ecografice, iar un singur specialist va examina în jur de 20 de pacienţi.