Ex-viceministru al sănătăţii bănuit de neglijenţă în dosarul „Utilajului radiologic”
Ex-viceministrul sănătăţii, Boris Golovin, este bănuit de neglijenţă în dosarul „Utilajului radiologic”, care, potrivit ofiţerilor de urmărire penală, a condus la prejudicierea statului cu peste 35 de milioane de lei, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, compania “S&T Mold” a obţinut prin licitaţie, în septembrie 2007, dreptul de achiziţionare a instalaţiilor de radiodiagnostic digitale din Germania, la preţul de peste 2 milioane de euro (35 de milioane de lei). Ministerul Sănătăţii a achitat firmei 30% din sumă în avans, 70% urmînd să fie achitată după semnarea proceselor-verbale de primire-predare a utilajului.
Boris Golovin urma, în virtutea obligaţiilor de serviciu, să coordoneze şi să organizeze verificarea corespunderii dispozitivelor medicale procurate din banii publici cu condiţiile contactate. Ofiţerii CCCEC îl bănuiesc că şi-a îndeplinit necorespunzător obligaţiunile de serviciu, semnând mai multe ordine de plată în baza cărora Ministerul Sănătăţii a transferat anticipat pe conturile “S&T Mold” întreaga sumă, până ca utilajul să fie verificat. “S&T Mold” SRL, folosindu-se de lipsa de control, a livrat utilaj radiodiagnostic care nu corespunde cerinţelor contractului menţionat. La pretenţiile medicilor radiologi o comisie a Ministerului Sănătăţii a constatat documentar acest lucru.
Dacă Boris Golovin va fi pus sub învinuire şi va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 300 la 800 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.