Procuratura Generală este controlată de Vlad Plahotniuc, procurorii execută comenzile politice, iar justiţia este selectivă. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către fostul procuror al municipiului Chişinău, Ivan Diacov, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, la postul de televiziune „N 4”, transmite IPN.
„În situaţia actuală principala funcţie în stat este cea de procuror general. Procurorul general este cel care împarte binele şi răul. Această situaţie persistă la noi încă de la proclamarea independenţei Republicii Moldova”, a declarat Diacov.
Potrivit ex-procurorului de Chişinău, persoanele care comit infracţiuni mărunte sunt condamnate la ani grei de puşcărie, iar cei care au comis crime grave rămân în libertate pentru că sunt acoperiţi de procurori. „O femeie este condamnată la nouă ani de închisoare pentru că a vândut patru grame de drog, iar cel care a organizat creşterea canabisului în sere şi mai are după el 15 dosare penale se află în libertate după ce procurorul general a luat la el dosarul”, a exemplificat fostul procuror al capitalei.
Referindu-se la cazul fostului premier Vlad Filat, Diacov a declarat că procurorii au comis mai multe gafe: „Acest dosar trebuia cercetat de Secţia cazuri excepţionale a Procuraturii Generale, nu de „nişte procurori cu câţiva ani de experienţă”. Deputaţii i-au ridicat lui Filat imunitatea după ce procuroru general le-a prezentat un denunţ. Nu au fost aduse probe pentru ridicarea imunităţii. A fost un vot pe criterii politice. În consecinţă, Filat nu a fost condamnat pentru cele descrise în denunţul lui Şor. De aici, reiese că ridicarea imunităţii lui Filat a fost ilegală, constată ex-procurorul.
Referindu-se la furtul miliardului, Iva Diacov a declarat că procesul a început când preşedinte al Băncii de Economii era Grigore Gacikevici, iar fostul şef adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, ar fi şi el de vină pentru furtul miliardului. “Gacikevici, care acum se află în arest, elibera credite neperformante, care se duceau mai apoi în offshor-uri, iar el încasa zece la sută din suma creditului. Gofman a făcut declaraţii serioase, însă nu le-a acoperit cu probe. El era în epicentru şi se face vinovat. Am o frică mare că domnul Gofman poate fi o jertfă şi poate face puşcărie, dacă încape pe mâini necinstite. Ar fi bine ca el să nu revină acum în ţară”, a conchis fostul procuror.