Ex-procurorul general Eduard Harunjen, audiat în Comisia de anchetă a tentativei de puci

Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat, deputatul Mihai Popșoi, spune că ex-procurorul general Eduard Harunjen neagă că pe numele deputaților care au votat Guvernul Sandu au fost deschise dosare penale. Precizările au fost făcute după audierile în comisie, transmite IPN.

Potrivit lui Mihai Popșoi, la audieri s-au mai prezentat directorul întreprinderii Moldpres, Andrei Volentir, directorul companiei Teleradio-Moldova, Ecaterina Stratan, și ex-prim-adjunctul șefului Inspectoratului General de Carabinieri, Mihail Ciubaciuc. Nu s-au prezentat la audieri președintele Asociației procurorilor, Alexandru Cladco, și fostul șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, care sunt în deplasare și au solicitat să fie reprogramați. Iar ex-directorul interimar al SPPS, Anatolie Golea, a oferit o explicație în scris.

Mihai Popșoi  a mai spus că Mihail Ciubaciuc a comunicat cine și cum i-a spus să se subordoneze lui Alexandru Jizdan (ministru de interne a guvernării PDM) și nu ministrului Andrei Năstase. Ecaterina Stratan a relatat că, deși are controlul editorial asupra politicii postului TV Moldova 1, a simțit necesitatea să se consulte cu Consiliul directorilor când a parvenit solicitarea de la președintele Igor Dodon și premierul Maia Sandu de a se adresa cetățenilor în acea perioadă.

Potrivit lui Mihai Popșoi, toate detaliile privind aceste declarații vor fi expuse în cadrul raportului comisiei de anchetă.Cel mai probabil, următoarea ședință va avea loc peste două săptămâni. La ea vor fi invitați reprezentanți ai fostei guvernări și foști membri ai Curții Constituționale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.