Ex-premierul Ion Ciubuc s-a stins din viață

Prim-ministrul în perioada anilor 1997-1999, Ion Ciubuc, s-a stins din viață în dimineața de luni, 29 ianuarie, la vârsta de 74 de ani.

Serafim Urechean, ex-primar de Chișinău și fost președinte al Curții de Conturi, a declarat pentru IPN că Ion Ciubuc a fost un om de o cumsecădenie rară, dar şi un adevărat muncitor. Din spusele familiei, cel mai probabil, fostul premier va fi condus pe ultimul drum miercuri.

Ion Ciubuc s-a născut la 29 mai 1943 în satul Hădărăuți, raionul Ocnița. A absolvit în anul 1970 cursurile Institutului Agricol din Odessa, obținând calificarea de specialist în economie agrară. Ulterior a obținut şi titlul științific de doctor în economie.

Între anii 1990-1991, Ion Ciubuc este prim-viceministru al economiei. Din martie 1991 şi până în septembrie 1991, a îndeplinit funcţia de prim-viceprim-ministru şi reprezentant permanent al Guvernului Republicii Moldova pe lângă cabinetul de miniștri al URSS.

În perioada septembrie 1992-aprilie 1994, a deținut funcţia de prim-viceministru al afacerilor externe al Republicii Moldova. Apoi, în aprilie-decembrie 1994, a fost prim-viceministru al economiei din Republica Moldova.

Prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 27 decembrie 1994, Ion Ciubuc a fost numit în funcţia de preşedinte al Curții de Conturi.

Între 24 ianuarie 1997 şi 1 februarie 1999, Ion Ciubuc a fost prim-ministru al Republicii Moldova, în două guverne succesive. Pe 1 februarie 1999, Ion Ciubuc demisionează din funcţia de prim-ministru şi astfel pleacă de la putere primul guvern instalat de Coaliția de centru dreapta – Alianța pentru Democrație şi Reforme.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.