Ex-ministru al economiei: Criza financiară ar putea să aducă şi unele avantaje Moldovei

Acţiunile întreprinse de Banca Naţională a Moldovei (BNM), coordonarea acestora, destul de reuşit, în special, în ultimul timp cu Guvernul, sper să se soldeze cu rezultatele, pe care le aşteptăm şi sistemul bancar din Moldova să nu fie afectat de consecinţele crizei financiare mondiale, a spus Valeiru Lazăr, directorul companiei de consultanţă BIS-group, ex-ministru al economiei şi comerţului, citat de Info-Prim Neo. Potrivit lui Lazăr, consecinţe negative vor fi mai evidente în sectorul real al economiei. În primul rând, pe motiv că Moldova a întârziat cu reformele structurale, promovarea cărora implică costuri şi solicită mari investiţii. Recesiunea economică înregistrată în ţările de unde Moldova aşteaptă investiţii „pică rău” pentru rezultatele reformelor. Acestea ar fi putut să fie mai bune, dacă se desfăşurau într-o perioadă de ascensiune a economiei mondiale. Valeriu Lazăr consideră că şi capitalul speculativ în bănci este mai mult decât cel prezentat în statisticile oficiale de 5 -8%. În opinia sa, remitenţele, de asemenea, conţin un anumit procent de capital speculativ, fiind cunoscute cazuri când cetăţenii R. Moldova iau credite din băncile ţărilor, unde lucrează (de obicei prin intermediul unor persoane terţe, străine), şi le pun la depozit în băncile locale. Aici ce cere o mare atenţie atunci când se fac aprecieri, spune expertul. Pe de altă parte, Lazăr consideră că această criză ar putea să aibă şi unele efecte pozitive pentru Moldova, în special, pentru a schimba structura investiţiilor, a reorienta fluxul acestora în producţie. „Sigur că unii investitori ap putea să se retragă sau să nu-şi mai respecte obligaţiile investiţionale şi promisiunle făcute. Criza, însă, e un fel de purgatoriu, vor rămâne investitorii cu intenţii serioase. Aceştia îşi dau bine seama că marja de profit în comerţ nu mai poate fi ca aceea pe care o luau din Moldova acum doi sau trei ani, nu mai au asemenea aşteptări. Şi, eventual, ar putea să se reorienteze spre producţie” ,– a specificat el. În opinia sa, Guvernul ar trebui să asigure accesul investitorilor strategici la activele decapitalizate, pe care le avem numeroase în sectorul agricol, alte sectoare importante ale producţiei (aici trebuie de lucrat cu autorităţile publice locale), să promoveze mai activ parteneriatul public-privat în energetică, construcţie de drumuri, alte proiecte importante de infrastructură.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.