Ex-deputatul Sergiu Sîrbu, repus în arest preventiv

Magistrații Curții de Apel au admis recursul procurorilor anticorupție și au dispus repunerea în arest preventiv a fostului deputat Sergiu Sîrbu pe un termen de 30 de zile, în izolatorul CNA.

Informația a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media. Sergiu Sîrbu, care este cercetat pentru îmbogățire ilicită, se afla în arest la domiciliu. Mai devreme și Anatolie Zagorodnîi a fost întors în izolator.

Cinci foști deputați
au fost reținuți pe 2 februarie. Toți sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită, iar cazurile sunt investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate pe faptul coruperii unor parlamentari pentru părăsirea fracțiunii din care făceau parte. E vorba de Anatolie Zagorodnîi, Sergiu Sîrbu, Vladimir Vitiuc, Artur Reșetnicov și Violeta Ivanov. Primii patru au fost eliberați din izolator și plasați în arest la domiciliu săptămâna trecută, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău. Violeta Ivanov este în arest la domiciliu din februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.