Ex-angajaţii SA „Avicola-Nord” ameninţă cu „măsuri neordinare”
Circa 15 foşti angajati ai SA „Avicola-Nord” din Făleşti cer achitarea salariilor şi restabilrea lor în funcţii, în caz contrar, vor recurge la măsuri neordinare. Ei se adresează actualei guvernări să ia în vizor situaţia de conflict şi să stopeze haosul care domneşte în întreprindere, transmite Info-Prim Neo.
„Noi cerem doar respectarea drepturilor noastre constituţionale”, spune Ana Bordeniuc, ex-şefa serviciului personal al întreprinderii. „De mai bine de 2 ani am fost daţi afară ilegal de la serviciu, şi deşi am câştigat în toate instanţele de judecată şi am fost restabiliţi în funcţii, nu ni se respectă drepturile”, constată fosta angajată.
Ex-angajaţii avicolei susţin că adresările lor privind executarea deciziilor judecătoreşti sunt intenţionat tergiversate sau chiar ignorate, oamenii fiind purtaţi pe drumuri ani întregi. Salariaţii mai spun că prin coincidenţă sau nu, dar dosarele lor sunt instrumentate de aceiaşi judecători, implicaţi în cazul Plahotniuc-Mocanu.
Potrivit Anei Bordeniuc, în anul 2008 printr-o hotărâre judecătorească a fost schimbat directorul întreprinderii, iar peste 30 angajaţi eliberaţi din funcţie pe motiv că au lipsit peste 4 ore de la serviciu. „În realitate nouă ni s-a interzis accesul în oficiul central, care a fost sigilat, iar toată documentaţia contabilă scoasă de pe teritoriul întreprinderii”, spune ex-angajata.
Fostul director executiv al întreprinderii, Ion Şmurgun, susţine că „Avicola-Nord” din cel mai prosper agent economic, în ultimii 3 ani, a devenit falimentar. „Salariile nu se achită de mai bine de 5 luni, iar calitatea producţiei scade vizibil”, constată Şmurgun.
„S-a ajuns să se vândă păsări crescute doar 8 luni, deşi conform standardelor acestea trebuie îngrijite minimum 1,5 ani. Întreprinderea lucrează în pierdere, în consecinţă, în loc de 4 hrane pe zi, păsările beneficiază de doar una”, a adăugat o altă fostă angajată, Viorica Şmurgun.
„Avem copii pe care trebuie să-i pregătim pentru şcoală, dar nu avem bani”, spune Maria Sidorenco. „Vom bloca oficiile executorilor judecătoreşti împreună cu copiii, poate aşa vom atrage atenţia lor şi a oficialilor asupra problemelor noastre. Nici adresările noaste fostei şi actualei guvernări nu s-au sondat cu succes. Noi vrem doar să muncim şi să primim bani pentru munca noastră.”, susţin angajaţii.