Evoluţiile politice din Moldova, abordate la Consiliul Naţional de Securitate din SUA

Subiecte legate de evoluţiile politice din Republica Moldova în preajma alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie au fost discutate de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, cu directorul pentru Europa de Est din cadrul Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Andrian Candu a solicitat sprijinul şi asistenţa SUA în eforturile autorităţilor de la Chişinău de integrare europeană, dezvoltare economică a ţării, consolidare a securităţii energetice şi atragere de investiţii americane.

„Statele Unite ale Americii sunt printre partenerii-exemplu la capitolul securitate. Republica Moldova poate să ţină cont de experienţa SUA în procesul de reformare al domeniului respectiv”, a declarat Andrian Candu în cadrul întrevederii.

Oficialul american a salutat realizările în implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE, precum şi progresele înregistrate de ţară prin implementarea măsurilor şi angajamentelor prevăzute în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, semnată de Parlament şi Guvern.

Andrian Candu efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii în perioada 28 septembrie – 5 octombrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.