Evoluția PIB în primele două trimestre

În primul trimestru al anului curent, Produsul Intern Brut a fost cu 0,9% superior nivelului din perioada similară a anului 2019. În același timp, seria ajustată sezonier reflectă o creștere de 0,5% a PIB comparativ cu trimestrul patru al anului trecut. Banca Națională a Moldovei  menționează într-un comunicat de presă că evoluția PIB s-a datorat unui impact pronunțat generat de dinamica investițiilor, care a fost compensat de contribuția negativă din partea consumului intern și a exportului net. În cel de-al doilea trimestru al anului, în mare parte în contextul măsurilor de oprire a răspândirii COVID-19 și a impactului acestuia asupra activității economice, PIB va înregistra o dinamică negativă, fapt reflectat de majoritatea indicatorilor economici publicați pentru perioada aprilie-mai 2020, transmite IPN.

În trimestrul doi al anului curent, veniturile bugetului public național au consemnat descreșteri, fiind cu 8,7% sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2019. Cheltuielile bugetului public național, la fel, s-au micșorat, fiind în diminuare cu 0,1% față de trimestrul doi al anului trecut. Totodată, pe piața valorilor mobiliare de stat alocate, pe parcursul trimestrului doi al anului 2020, ratele dobânzilor au înregistrat diminuări pe toate tipurile de scadențe.

Dinamica descendentă a prețurilor la produsele alimentare a fost determinată de efectul unei perioade de bază ridicate în lunile aprilie și mai 2019 asociat prețurilor la cartofi. Diminuarea prețurilor la combustibili a fost generată de diminuarea prețurilor la petrol pe piața internațională. Așteptările negative, dar și restricțiile pentru stoparea răspândirii COVID-19 au determinat un impact dezinflaționist din partea cererii interne, asociate aprecierii monedei naționale, susținând scăderea ratei anuale a inflației de bază. Prețurile reglementate au conturat o dinamică relativ stabilă în perioada de referință.

Spre finele trimestrului doi, în contextul precondițiilor de majorare a prețurilor la produsele de panificație, dar și a unor condiții agrometeorologice nefavorabile pentru unele culturi agricole, s-au conturat anumite presiuni inflaționiste din partea prețurilor la produsele alimentare care ar putea să se manifeste și în perioada următoare. Totodată, acestea vor fi atenuate, de presiunile dezinflaționiste asociate cererii interne care vor continua în perioada următoare în contextul impactului COVID-19.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.