Guțul i-a cerut lui Trump „să oprească finanțarea Moldovei”

Evghenia Guțul, başcanul Găgăuziei, asociată cu oligarhul fugar prorus Ilan Șor, i-a cerut președintelui SUA, Donald Trump, „să oprească orice sprijin” pentru Moldova, transmite IPN.

Ea și-a publicat  scrisoarea în limba engleză pe X (fostul Twitter).

În scrisoarea adresată lui Trump, Guțul susține că partidul de guvernare „Acțiune și Solidaritate” și președintele Maia Sandu ar fi instaurat „terorism politic” în țară, interzicând partidul prorus „Șor”. În realitate, partidul a fost interzis pentru finanțare ilegală și coruperea alegătorilor.

În plus, başcanul afirmă că Chișinăul ar folosi ajutorul american pentru finanțarea propagandei în favoarea sa și pentru coruperea politicienilor europeni și americani.

Evghenia Guțul, aleasă başcan în 2023 datorită intervenției și sprijinului oligarhului Șor, a vizitat de mai multe ori Moscova și s-a întâlnit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, care în 2022 a declanșat invazia în Ucraina.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.