Evenimente planificate pentru 9 mai

Primăria municipiului Chișinău organizează pe 9 mai, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, un program de  manifestări cultural-artistice dedicate Zilei Europei și Zilei Comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial. Program de 9 mai anunță și președintele Igor Dodon, Partidul Democrat, precum și Partidul Șor, care va desfășura și „un amplu marș al Victoriei”, transmite IPN.

Autoritățile municipale invită chișinăuienii și oaspeții capitalei să participe la spectacole de muzică clasică, ușoară, precum și la un recital de fanfară. Programul începe la ora 12.00, cu un spectacol al Orchestrei Simfonice a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor – Nicolae Dohotaru, artist al poporului. Vor evolua soliștii Mariana Bulicanu, Ion Timofti, Iurie Maimescu, Tatiana Vârlan, Ana Cernicova, Victoria Nikitcenko, Veaceslav Timofti și actorul Nicolae Jelescu. De la ora 14.00, formația „Avante orchestra”, va evolua în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, împreună cu soliștii: Roxana, Serj Kuzencoff și Riku Vodă. La ora 16.00 va începe programul de divertisment „Melodii de neuitat”, dedicat persoanelor de vârsta a treia. Acesta va fi susținut de fanfara Direcției parcurilor de cultură și odihnă.

Într-o postare pe Facebook, președintele Igor Dodon menționează că „Ziua Victoriei este specială, fiindcă este marcată cea de-a 75-a aniversarea de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”. Pe 9 mai, la ora 09.30, la Arcul de Triumf, șeful statului se va alătura coloanei care se va deplasa în marș spre Complexul Memorial Eternitate, purtând în mâini portretele eroilor. Seara, începând cu ora 19.00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău se va desfășura un concert festiv. Interpreții autohtoni Nelly Ciobanu, Olia Tira, Natalia Gordienco, formațiile „DoReDos” și „SunStroke Project”, împreună cu orchestra prezidențială vor interpreta melodii ale anilor de război. Invitată specială a concertului va fi vedeta estradei ruse Valeria. Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii.

Partidul Democrat invită cetățenii la pe 9 mai la Sărbătoarea Păcii și Prosperității Pentru Moldova. Începând cu ora 09.00, în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău va fi muzică și dansuri, mâncare ostășească, jocuri și parade, surprize pentru cei mici și cei mari.

Partidul Politic Șor anunță că va organiza pe 9 mai un „amplu marș al Victoriei”, dar și un concert, în care va evolua și ansamblul din Rusia care în premieră a interpretat piesa „Ziua Victoriei”. Startul evenimentelor va fi dat la ora 09.00, iar după aceasta, reprezentanții și susținătorii formațiunii vor porni în marș de la intersecția străzilor Ismail și Kogălniceanu spre Complexul Memorial Eternitate.

Și Blocul Politic ACUM anunță o manifestație prilejuită Zilei Europei, care va avea loc începând cu ora 10.00, în fața Parlamentului. După manifestație, reprezentanții formațiunii vor distribui materiale informaționale despre Uniunea Europeană pe străzile capitalei.

Partidul Liberal anunță că începând cu ora 11.00, cu prilejul Zilei Europei, tinerii liberali vor organiza un flash-mob în fața sediului Ambasadei României la Chișinău.

Un flash-mob cu ocazia zilei Europei va desfășura și Organizația de Tineret a Partidului Unității Naționale. Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00, vizavi de Complexul Memorial „Eternitate” din strada Pan Halippa, 5.

Prim-ministrul Pavel Filip va participa, începând cu ora 08.30, la ceremonia consacrată Zilei Victoriei și comemorării eroilor căzuți pentru independența Patriei, care va avea loc Complexul Memorial „Eternitate”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.