Evaziuni fiscale acuzate de administratorul companiei „Gările Auto Moderne”

Practicile obscure admise de unii operatori de transport de pasageri, precum și deprinderile bazate pe șiretlicuri de evaziune fiscală sunt pentru ei mai bănoase decât operarea în condițiile și reglementările legale. O spune administratorul companiei „Gările Auto Moderne”, Iurie Moroz. Potrivit lui, există extrem de multe scheme puse în aplicare de către unii operatorii, iar cea mai frecventă este ambarcarea în gară a doar câțiva pasageri și preluarea celorlalți în afara gării, pentru a-i transporta fără bilete și, respectiv, fără achitarea taxelor în bugetul de stat.

Într-o conferință de presă la IPN, Iurie Moroz a declarat că relațiile contractuale cu operatorii de transport au la bază principiile stabilite de întreprinderea de stat „Gările și Stațiile Auto” până la semnarea contractului de parteneriat public-privat. Unica diferență este că în cadrul parteneriatului au fost impuse condiții clare privind respectarea cadrului legal. Și aceste condiții sunt și parte a obligațiilor contractuale ale operatorilor de transport. Potrivit administratorului, schemele ilegale și practicile de delapidare și evaziune sunt în interesul proprietarilor companiilor de transport ai căror șoferi activează pe rute regulate cu unități de transport proprii.

Iurie Moroz susține că, încă la începutul anului 2019, compania „Gările Auto Moderne” a sesizat Agenția Națională Transport Auto despre multiplele încălcări constatate. Dar nu s-a schimbat nimic. „Sutele de sesizări vizează, în marea majoritate a cazurilor, operatorii de transport din așa-numitul grup Alexa. Trebuie de menționat că ne asumăm orice literă și cifră anunțată în conferința de astăzi, bazându-ne pe munca complexă pe care o depunem zilnic pentru a asigura cetățenii cu servicii de calitate, în condiții de siguranță și confort maxim. Acest grup a fost și este obiectul cercetărilor și investigații interne pentru o perioadă de mai mult de un an”, susține Iurie Moroz.

Potrivit lui Iurie Moroz, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, condusă de Oleg Alexa, nu este altceva decât un grup restrâns de interese. Alexa ar fi creat o platformă pe o rețea de socializare, unde manipulează, operând cu informații false, și chiar i-ar șantaja pe operatorii care nu-i împărtășesc viziunile sau nu-i agreează acțiunile. Administratorul companiei „Gările Auto Moderne” susține că, de cele mai deseori, declarațiile publice făcute de Oleg Alexa nu au nimic în comun cu transportatorii în numele cărora vorbește. „Or, el vorbește în nume propriu, acoperindu-se cu asociația și reprezentând în realitate interesele unui cerc restrâns de transportatori. La modul real, membri sunt agenți economici care reprezintă doar 10% din numărul total de transportatori înregistrați”.

Iurie Moroz se întreabă cum Oleg Alexa a ajuns să fie consultant al ministrului economiei și infrastructurii. „Ce consultații poate oferi unui funcționar de stat o persoană cu afaceri în transport? Ale cui interese le promovează, personale sau ale statului?”, a remarcat administratorul companiei „Gările Auto Moderne”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.