Deputatul ucrainean Artem Dmitruk, despre care autoritățile de la Kiev spun că a părăsit ilegal teritoriul Ucrainei, ajungând în Moldova, de unde nimic nu l-a împiedicat să fugă mai departe, a fost transportat, de fapt, peste granița de stat „în așa-zisa Transnistria”, scrie presa ucraineană, citând serviciul de presă al Biroului de Stat de Investigații (SBI).
Se relatează că ofițerii SBI au întreprins acțiuni operative la scară largă și au colectat un număr mare de probe, au interogat martori, analizat conexiuni vocale și de internet, au studiat traseele abonaților implicați în schemă. Operațiunea de traficare a deputatului a fost planificată din timp, conchid investigatorii.
În urma unei munci minuțioase, s-a stabilit că pe 23 august deputatul a trecut ilegal granița cu Ucraina în direcția Moldovei în zona punctului de control Pavlivka (în apropiere de localitatea Carmanova pe teritoriul Moldovei, necontrolată de autoritățile constitușionale – IPN).
Oamenii legii ucraineni au aflat că Dmitruk a părăsit Kievul în jurul orei 13:00 în direcția Odesa, la volan aflându-se o altă persoană. S-a stabilit că deputatul a coborât din mașină pe autostradă lângă o localitate din raionul Razdelnyansky din regiunea Odesa.
În jurul orei 17:00, Dmitruk s-a mutat într-o altă mașină, condusă de o persoana vizată în dosar, unde se afla și organizatorul schemei de transfer. În jurul orei 21:00 deputatul a fost transportat la frontieră, de unde el a părăsit ilegal Ucraina pe jos.
Ofițerii SBI au identificat toate persoanele implicate în organizarea evadării deputatului, inclusiv din Moldova, scrie sursa. Ancheta a stabilit că organizatorul are conexiuni atât între oamenii legii, cât și cu reprezentanții unor cercuri criminale. Potrivit datelor operative, grupul infracțional este specializat în transportarea ilegală în străinătate a persoane supuse serviciului militar.
Oamenii legii ucraineni investighează trei persoane, dintre care doi în lipsă, iar față de al treilea se decide măsura preventivă.
Sursele IPN din structurile de forță au relatat anterior că nu l-au putut opri sau aresta pe deputat întrucât nu există mandat de căutare pe numele acestuia emis de către colegii ucraineni. El este suspectat că a atacat un reprezentant al organelor de drept, dar și un militar.