Evacuare de gherete amplasate fără autorizaţie

9 chioşcuri, amplasate neautorizat în sectorul Botanica, au fost evacuate săptămâna trecută de către pretura de sector. Conducerea sectorului şi poliţia au reuşit să împiedice amplasarea neautorizată a încă două chioşcuri, chiar în momentul în care agenţii economici intenţionau să le instaleze, fără a avea actele necesare, spune pretorul Vladimir Guriţenco. Alte 5 chioşcuri de pe străzile Trandafirilor, Sarmisegetusa vor fi evacuate până la mijlocul acestei săptămâni, a dat asigurări pretorul. Potrivit lui Vladimir Guriţenco, cei care încearcă să instaleze abuziv gherete motivează acest lucru prin faptul că în sectorul Botanica puterea de cumpărare a populaţiei este mai mare decât în alte sectoare şi, respectiv, veniturile de la aceste unităţi comerciale sunt mai mari în acest sector. Pretorul consideră că aceste declaraţii nu constituie o justificare, ci „o sfidare a bunului simţ şi a legalităţii unui lucru”. Pretura Botanica va continua procesul de evacuare a gheretelor amplasate neautorizat sau de reamplasare a celor instalate pe reţelele inginereşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.