Europarlamentarul Titus Corlăţean: Moldova are nevoie de un sprijin european mai consistent în contextul crizei politice din regiune

Moldova are nevoie de un sprijin european mai consistent în contextul crizei politice din regiune, spune europarlamentarul Titus Corlăţean, membru al Delegaţiei Parlamentului European (PE) pentru relaţiile cu R. Moldova. Corlăţean a comunicat pentru Info-Prim Neo că a încurajat preşedinţia franceză a UE să fie mult mai prezentă în programele de asistenţă cu R. Moldova în domenii care contează pentru standardele democratice şi care deocamdată sunt apreciate de Bruxelles ca fiind critice. Titus Corlăţean s-a adresat ministrului justiţiei din Franţa, Rachida Dati marţi , 8 septembrie, în cadrul şedinţei Comisiei Juridice a PE, al cărei prim-vicepreşedinte este. „Am reiterat ideea pe care am expus-o în iunie la Paris, la prima întâlnire a delegaţiei Comisiei juridice a PE cu ministerul francez al justiţiei. Am spus că pentru România, dar şi pentru UE, ar trebui să devină gradual o prioritate trecerea R. Moldova pe lista de priorităţi politice”, a menţionat deputatul. Potrivit europarlamentarului, aceasta înseamnă în practică programe de cooperare mult mai strânse pentru a stimula o orientare mult mai clară şi nu doar retorică din partea autorităţilor de la Chişinău apropo de o posibilă viitoare integrare europeană. „Am sugerat programe concrete pe care preşedinţia franceză să le facă cu R. Moldova, de exemplu în domeniul asistenţei formării de magistraţi, asigurării independenţei procurorilor, scăderea dependenţei lor de comanda politică, precum şi alte programe în domeniul normelor democratice”, a precizat Corlăţean. Deputatul PE a relatat că ministrul francez a confirmat că sunt programe de asistenţă în curs, dar că preşedinţia franceză dezvolta aceste programe, pentru că există un interes european de a apropia R. Moldova. Situaţia din R. Moldova a fost abordată marţi şi în cadrul Reuniunii comisiei parlamentare mixte PE – R. Moldova. S-au abordat implicit subiecte ce ţin de evoluţiile post conflict georgian, dar şi de legislaţia electorală din Moldova, considerată neeuropeană, precum şi alte lacune în normele democratice. În context, Titus Corlăţean a menţionat că va face miercuri, 10 septembrie, o comunicare publică la Bruxelles pentru a întreba Comisia Europeană dacă legea care interzice accesul la funcţii publice pentru persoanele cu multiplă cetăţenie este considerată sau nu de tip european. „Voi întreba dacă această lege, pe care o consider discriminatorie, îi vizează şi pe cei cu paşaport rus, pornind de la preşedinte Voronin, sau dacă se aplică selectiv pentru cei cu cetăţenie europeană, inclusiv română”, a menţionat europarlamentarul. Cu referire la intenţiile de a relua negocierile în problema transnistreană, Titus Corlăţean a subliniat că este important ca UE să fie prezentă în formatul de negocieri şi să aibă o voce care să fie auzită, iar cei care negociază să respecte principiul integrităţii teritoriale a R. Moldova. Concesii prea mari ar afecta cetăţenii R. Moldova şi interesele lor. „Ştim că există un interes presant al preşedintelui Vladimir Voronin de a ajunge rapid la o soluţie pentru a o putea folosi în campania electorală din 2009, dar acest interes nu trebuie să fie mai important decât interesele R. Moldova”, a conchis Corlăţean.
  • titus corlatean despre intentiile de a relua negocierile in format 5+2.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.