Europa ofera un milion de lei pentru referendumul din 5 septembrie
Guvernul Republicii Moldova va beneficia de 1,1 milion lei pentru organizarea referendumului constituţional din 5 septembrie 2010 prin intemediul „Programului privind susţinerea democraţiei în Moldova” al Uniunii Europene şi Consiliului Europei, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al CoE.
Acest suport a fost oferit drept răspuns la solicitarea Guvernului Republicii Moldova de a acoperi necesităţile aferente organizării referendumului în perioada scurtă de timp care a rămas, inclusiv votarea la secţiile de votare din afară ţării.
Potrivit comunicatului CoE, prin această finanţare se va oferi asistenţă noilor secţii de votare constituite peste hotarele ţării fiind susţine următoarele activităţi de bază: detaşarea personalului Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi achiziţionarea echipamentului şi materialului necesar pentru organizarea referendumului peste hotarele ţării.
Adiţional, organizarea referendumului va fi monitorizată prin intermediul unei iniţiative separate susţinute de programul comun.
Programul privind susţinerea democraţiei în Moldova răspunde necesităţilor autorităţilor în reformarea şi eficientizarea mecanismelor de protecţie a drepturilor omului, consolidarea dialogului politic şi dezvoltarea mass-media pluraliste. Programul îşi propune să aplice standardele europene în activitatea sistemului judiciar, serviciului de urmărire penală, poliţiei, instituţiei ombudsmanului, mass-media şi Parlamentul Republicii Moldova.
Programul cu un buget total de 4000000 de euro este finanţat de Uniunea Europeană şi va fi implementat de Consiliul Europei până în iulie 2011.