Euronova Media Grup consideră că Albasat TV a fost percheziţionat la comanda PCRM – UPDATE

{Adăugat ultimul alineat} 17:11/ Euronova Media Grup, din care face parte Albasat TV din Nisporeni, consideră că percheziţia la redacţia postului de televiziune este o comandă politică a Partidului Comuniştilor (PCRM) şi are legătură cu alegerile parlamentare, transmite Info-Prim Neo. Într-un comunicat de presă, Euronova Media Grup declară că „numai Partidul Comuniştilor care controlează în totalitate ministerul de interne al R. Moldova poate şi este în stare să formeze un comando ad-hoc care să atace o instituţie mass-media fără să se îngrijească de legalitatea acţiunii”. „Evenimente dintre acestea s-au mai întâmplat cu duiumul în cei opt ani de guvernare comunistă. Să ne amintim că în 2002, la comandă politică a fost închis postul de radio Vocea Basarabiei, pe atunci cu sediul la Nisporeni”, se arată în comunicat. Potrivit holdingului, cazul care a avut loc la Nisporeni este ieşit din comun pentru că are loc în plină campanie electorală, când toată lumea este cu ochii pe acest eveniment de maximă importanţă pentru soarta R. Moldova. „Atacul asupra postului Albasat TV este o dovadă că autorităţile comuniste simt că le fuge pământul de sub picioare. Ele întâmpină tot mai deschis reticenţa electoratului, sătul de abuzuri. Îşi pierd controlul şi sunt gata să recurgă la acţiuni de intimidare împotriva mediilor dispuse să desfăşoare dezbateri electorale în conformitate cu normele democratice în materie de jurnalism şi nu organizate în surdină cum se procedează la instituţiile de media controlate de comunişti şi de aliaţii lor”, susţine Euronova Media Grup. Organizaţiile neguvernamentale din domeniu media au condamnat acţiunile poliţiei. Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API), a declarat jurnaliştilor că acest caz constituie încă abuz al poliţiei îndreptat împotriva mass-media. El a făcut apel către ministrul de interne, Gheorghe Papuc, să investigheze de urgenţă această situaţie pentru că, în contextul campaniei electorale, ea se prezintă foarte defavorabilă pentru democraţia în Moldova. Şi expertul Centrului Independent de Jurnalism (CIJ), Nicolae Negru, consideră că percheziţia de la Albasat TV are legătură cu campania electorală. „Prin felul acesta autorităţile încearcă să sperie mass-media, care se arată critică la adresa actualei guvernări”, susţine Nicolae Negru. În dimineaţa zilei de 25 februarie, un grup de poliţişti au descins la sediul postului de televiziune Albasat TV din Nisporeni anunţând că se află într-o misiune de control. Fără să prezinte un mandat care să explice motivele şi scopul descinderii şi a controlului inopinat, poliţişti au insistat ca administraţia postului să prezinte acte contabile şi alte documente. Contabilul Mihai Pintilie şi redactorul prezentator Natalia Pintilie au fost sechestraţi timp de câteva ore. În lipsa unui mandat de legitimare, poliţiştii au percheziţionat redacţia, au scos hardurile de la computere. În faţa acestui comportament toţi angajaţii, inclusiv directorul, au părăsit la un moment dat sediul, lăsând redacţia pe responsabilitatea grupului de poliţişti. După câteva ore de percheziţie, grupul au părăsit sediul fără să prezinte careva concluzii. UPDATE Solicitată de Info-Prim Neo, şefa Centrului de presă al MAI, Ala Meleca, a declarat că temei pentru controlul efectuat la postul TV a fost petiţia unui cetăţean. Acesta ar fi sesizat poliţia că la angajare la respectivul post i s-a propus să muncească în condiţii ilegale – fără contract de muncă, asigurare medicală etc. Pentru a investiga petiţia, poliţiştii s-au deplasat la sediul postului şi au solicitat administraţiei să prezinte actele de organizare a muncii. Ala Meleca susţine că poliţiştii nu au percheziţionat, nu au maltratat ;i nu au intimidat angajaţii Albasat TV. Ba din contra, angajaţii postului au refuzat să colaboreze cu poliţia, motiv pentru care li s-a întocmit un proces verbal administrativ. Procesul verbal se referă la nesupunerea cu rea voinţă dispoziţiei colaboratorilor de poliţie şi va fi examinat joi, 26 februarie, la Judecătoria Nisporeni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.