Euromonitor: Cel mai vizibil progres al Moldovei, liberalizarea regimului de vize

Potrivit noii ediţii a publicaţiei trimestriale „Euromonitor”, realizate de către Asociaţia „ADEPT” şi Centrul „Expert-Grup”, cel mai vizibil progres al Republicii Moldova  în procesul de integrare europeană în primul trimestru al anului curent a fost eliminarea regimului de vize pentru călătoriile în ţările Schengen pentru 30 de ţări, din 28 aprilie.  În acelaşi timp, există riscuri legate de cazurile de corupţie în cadrul instituţiilor de stat şi folosirea liberalizării vizelor în scopul angajării ulterioare în Europa, transmite IPN.

Potrivit publicaţiei, la capitolul aspecte sanitare şi fitosanitare, au fost iniţiate negocieri asupra unui acord cu Rusia privind siguranţa produselor de origine vegetală. Acesta prevede ca Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) să sporească calitatea şi inofensivitatea produselor exportate în Rusia. Totuşi, în opinia experţilor, trebuie asigurată infrastructura de testare şi certificare a produselor de origine animală, precum şi procesul de producţie corespunzător cu standardele europene. Ca urmare, această producţie va deveni competitivă pentru a putea fi comercializată pe piaţa comunitară, dar şi pe alte pieţe externe.

Evenimentul-cheie în domeniul politicilor macroeconomice şi macrofinanciare a constituit adoptarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2014-2016)”, care presupune o creştere a surselor de finanţare externă, în detrimentul celor interne, care vor constitui 86,5% din sursele de finanţare a datoriei de stat. Autorii publicaţiei menţionează, în acest context, şi majorarea riscurilor de finanţare a deficitului bugetar, care se reflectă prin menţinerea deficitului la 2,4% din PIB şi mărirea cotei datoriei externe peste 80% din sursele împrumutate.

La capitolul justiţie, reforma Procuraturii şi uniformizarea codului de etică rămân restante, iar testarea la poligraf a judecătorilor şi procurorilor, care urmează a fi aplicată cel târziu din 1 ianuarie 2015, ar putea să rămână nerealizată. La capitolul progrese, este trecută implementarea E-Justiţiei, unde s-a asigurat utilizarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor (PIGD) şi înregistrării audio a şedinţelor de judecată, posibilă datorită suportului logistic şi financiar al USAID. De asemenea, o realizare importantă a constituit adoptarea Legii privind Testarea Integrităţii Profesionale.

Din păcate, evoluţiile în soluţionarea conflictului transnistrean au fost subminate de acţiunile unilaterale ale autorităţilor transnistrene, îndreptate împotriva pacificatorilor moldoveni şi a şcolilor din regiune cu predare în limba română.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.