Eurodeputata malteză Roberta Metsola este noul președinte al Parlamentului European

„Felicitări Robertei Metsola la alegerea ei astăzi în calitate de președinte al Parlamentului European. Îi dorim un mandat de succes și așteptăm cu nerăbdare să aprofundăm cooperarea în viitor”, a scris într-o postare pe Tweeter, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, citată de IPN.

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o astăzi, în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, conform Agerpres. Metsola a fost aleasă cu 458 de voturi „pentru” din 616 exprimate.

Ea a împlinit 43 de ani chiar astăzi și devine, astfel, cea mai tânără persoană care a acces în această funcţie.

Roberta Metsola este membră a Grupului Partidul Popular European (PPE). S-a născut la 18 ianuarie 1979, în Gżira, Malta. A absolvit Universitatea din Malta în 2003 şi Colegiul Europei din Bruges în 2004, profesând ca avocat. În Malta, este membră a Partidului Nazzjonalista (începând cu 2013). A fost vicepreşedinte al Studenţilor democraţi europeni (2000-2002) şi secretar general al Studenţilor democraţi europeni (2002-2003), în cadrul Uniunii Europene.

A devenit europarlamentar în 2013, în cadrul celei de-a şaptea legislaturi (2009-2014). A obţinut un nou mandat de eurodeputat în legislatura 2014-2019. În 2019, a obţinut cel de-al treilea mandat de eurodeputat, în legislatura 2019-2024.

La 12 noiembrie 2020, a fost aleasă prim-vicepreşedinte al Parlamentului European, iar din 11 ianuarie 2022, a preluat preşedinţia interimară a legislativului UE, în urma decesului preşedintelui PE, social-democratul David Sassoli. Este căsătorită şi are patru copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.