Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Eugeniu Revenco, a fost numit ambasador al Republicii Moldova în Franța. Un proiect de decret în acest sens a fost aprobat miercuri, 11 noiembrie, în ședința Guvernului. Decretul de numire în funcția de ambasador urmează să fie semnat de președintele țării, transmite IPN.
În aceeași ședință, executivul a decis să schimbe conducerea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. A fost aprobată demisia directorului general, Eremei Priseajniuc. În locul acestuia, a fost numită Silvia Cebotari, care a mai deținut această funcție.