Eugeniu Nichiforciuc: Republica Moldova trebuie privită doar ca stat unitar, cu statut special pentru Transnistria

Reintegrarea ţării este prioritatea Guvernului Republicii Moldova, iar guvernarea va depune toate eforturile pentru ca în viitor ţara să fie reintegrată. Anume Guvernul Filip a atins anumite succese pe acest domeniu, după ce în iunie anul trecut, la Berlin, au fost reluate negocierile cu partea transnistreană, sub garanţia partenerilor externi. De această părere este Eugeniu Nichiforciuc, deputat a Fracțiunii Partidului Democrat din Moldova, participant la dezbaterile publice cu tema: „Care sunt șansele dezghețării conflictului înghețat de la Nistru?”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Politicianul a declarat că astăzi toate platformele de comunicare între Chişinău şi partea transnistreană sunt funcţionale, începând de la componenta politică şi terminând cu structurile pe domenii. Potrivit lui, poziţia pe care o reprezintă Partidul Democrat şi Guvernul, este cea că Republica Moldova trebuie privită doar ca stat unitar, cu statut special pentru Transnistria. De asemenea, politicienii care promovează proiectul federalizării țării nu ar fi decât naivi.

Eugeniu Nichiforciuc mai spune că, începând cu 1992 s-a reuşit păstrarea păcii, dar şi menţinerea unui dialog politic, iar premisa ca cele două maluri ale Nistrului să se apropie este tot mai reală prin exemplele care „inspiră încredere”.

Potrivit lui, un exemplu care inspiră multă încredere este și faptul că peste 300 de mii de cetăţeni din regiunea transnistreană beneficiază de paşaportul Republicii Moldova, populaţia totală a Transnistriei fiind de 380 mii de locuitori. Un alt exemplu: circa 1300 de întreprinderi sunt cu acte în regulă la Camera Înregistrării de Stat din Moldova, şi beneficiază de aceleaşi preferinţe ca şi agenţii economici din partea dreaptă a Nistrului.

„Dacă aproximativ 10 ani în urmă, exporturile din partea transnistreană către Federaţia Rusă erau de 50-60 de procente, astăzi ele sunt de 7-8 procente. Businessul în sine promovează reintegrarea ţării, iar astăzi există suficiente premise pentru ca într-o guvernare corectă, prin dialog, să se păstreze pacea şi să se reîntregească ţara” a reiterat Eugeniu Nichiforciuc.

În aceeași ordine de idei, Eugeniu Nichiforciuc a menţionat că s-a ajuns la o înţelegere, şi va fi deschis primul punct comun de trecere pe frontieră ucraineană unde vor fi prezenţi vameşii şi poliţia de frontieră din Republica Moldova, ceea ce nu s-a dorit în mare parte să fie efectuat în anii precedenţi când Guvernul era condus de exponentul Partidului Liberal Democrat.

”Astăzi, începând cu primul punct, noi vom reuşi pe segmentul transnistrean să combatem contrabanda, traficul ilicit de mărfuri şi persoane. Cred că vom ajunge să avem șase astfel de puncte ca să putem controla în totalitate segmentul de frontieră cu Ucraina”, a declarat Eugeniu Nichiforciuc

Dezbaterile publice „Care sunt șansele dezghețării conflictului înghețat de la Nistru?, constituie ediția a 71-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.