Eugen Tomac: „Sperăm la o prezenţă mare la vot, pentru că interesul moldovenilor pentru cetăţenia română sporeşte”

Statul român mizează că la primul scrutin prezidenţial şi referendumul din 22 noiembrie, la urnele de vot să se prezinte un număr cât mai mare de cetăţeni români din R. Moldova, pentru că interesul moldovenilor pentru cetăţenia română sporeşte. Declaraţia aparţine lui Eugen Tomac, secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României, care a susţinut o conferinţă de presă la Chişinău, luni, 9 noiembrie, transmite Info-Prim Neo. „Numărul participanţilor diferă foarte mult de la un scrutin la altul, este complicat să estimăm câţi cetăţeni români din R. Moldova se vor prezenta de data aceasta la vot. Mizăm pe un număr cât mai mare, pentru că scrutinul prezidenţial întotdeauna a prezentat interes pentru cetăţeni”, a spus Eugen Tomac. Un alt motiv invocat de reprezentantul MAE, privind necesitatea participării active la vot a cetăţenilor români de peste hotare, ţine de elaborarea politicilor de către Guvern şi Parlament, în sprijinul acestor cetăţeni. La 22 noiembrie cetăţenii români cu drept de vot, vo rprimi al intrarea în secţie o declaraţie, pe care, îndeplinind-o, vor fi obligaţi să nu mai participe la vot la o altă secţie. Buletinele de vot pentru alegerile din 22 noiembrie vor fi tipărite în două culori, negru şi albastru, iar cetăţenii care îşi vor exprima opţiunea şi la referendum vor trebui să răspundă la doua întrebări: dacă sunt deacord cu transformarea parlamentului României din unul bicameral în unul unicameral şi dacă sunt deacord cu reducerea numărului de deputaţi până la cifra de 300 persoane. Cabinele vot vor fi asigurate cu două ştampile pentru fiecare chestiune în parte. În acelaşi timp, cetăţenii, odată intraţi în secţiea de vot, nu mai pot reveni pentru a doua oară. Eugen Tomac a mai remarcat că pentru scrutinul din 2009 numărul secţiilor de votare peste hotrare a fost dublat. Dacă în 2004 peste hotarele României au fost decshise doar 142, atunci în prezent vor fi decshise 294 secţii de vot. Reprezentantul MAE a specificat că în ultimii ani numărul cetăţenilor români în R. Moldova s-a mărit considerbil, astfel încât pe lângă cele două secţii de vot de la Chişinău, existente la scrutinele anterioare, în acest an în capitală vor fi deschise 4, iar altele 9 vor fi deschise în premieră în alte nouă localităţi de pe teritoriul R. Moldova. Este vorba despre sceţii de vot din Anenii Noi, Nisporeni, Ungheni, Soroca, Bălţi, Căuşeni, Cahul şi Giurgiuleşti. Referindu-se la regulile de vot, Eugen Tomac a menţionat că cetăţenii români din R. Moldova, ca şi cei din alte state, vor putea vota cu buletinul de indentitate, paşaportul simplu, de serviciu sau diplomatic. „Cetăţenii români care au actele expirate sau le-au pierdut, trebuie să se prezinte din timp la misiunea consulatului României la Chişinău, pentru a primi titluri de călătorie sau să li se actualizeze paşaportul românesc”, a recomandat Tomac. Preşedinţi ai secţiilor de votare şi membri ai acestora vor fi angajaţii corpului diplomatic, membri ai partidelor politice, ai societăţii vile etc. La scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2008, la cele două secţii de votare din Chişinău au participat peste 3400 cetăţeni români. Al doilea tur de scrutin prezindenţial în România este preconizat pentru 6 decembrie.
  • eugen tomac despre prezenta la vot.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.