Op-Ed
	Deși s-ar părea că Ucraina are o nevoie sporită unilaterală din partea UE, în realitate, necesitatea este reciprocă. Or, războiul a creat o interdepedență puternică între viitorul Ucrainei și, respectiv, capacitatea UE de a deveni un actor geopolitic mai autonom și rezilient...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Uniunea Europeană și Rusia au intrat într-o competiție de rezistență cu privire la menținerea sancțiunilor și, respectiv, exploatarea asimetriilor în domeniul energetic. Prin intermediul sancțiunilor, folosite în calitate de armă economică, actorii europeni vor să slăbească economia Rusiei, stopând astfel agresiunea împotriva Ucrainei. Mai mult ca atât, restricțiile UE din domeniul energetic au căpătat o utilitate adițională și anume cea de a reduce dependența de hidrocarburile rusești, care mai implică o tranziție către petrolul, cărbunele și gazele naturale neimportate direct din Rusia. În realitate, schimburile comerciale din economia globală sunt interdependente, iar exporturile energetice rusești pot ajunge pe piața europeană, într-o formă sau alta, datorită țărilor terțe, care deocamdată refuză să se alinieze la regimul de sancțiuni (precum, India).

Imediat după declanșarea războiului, se putea de anticipat că având la dispoziție superioritatea energetică (IPN, Mai 2022), Rusia va încerca să folosească livrările de gaze naturale ca pe o contra-sancțiune împotriva UE. Acțiunile Rusiei pe tărâmul energetic constituie un răspuns de tip economic, aplicat pentru prima dată, contra UE. Cea din urmă a eșuat să învețe lecții din experiența nefastă a statelor din vecinătatea comună, acum cu perspectivă europeană (Georgia, Moldova și Ucraina), care s-au confruntat cu „războaiele gazelor” pe parcursului ultimilor 15 ani. În prezent, reducerea livrărilor de gaze îi permite Moscovei să agraveze criza energetică la nivel european, iar deficitul de resurse energetice, parțial stimulat de sancțiunile UE, perpetuează spirala scumpirilor în UE (9.6% inflația anuală în iunie față de 8.8% în luna mai). Scopul evident al Rusiei este de a discredita sancțiunile europene cu scopul de a produce sentimente de trădare în Ucraina, similar cu cele observate la o scară micro în cazul deciziei Canadei și Germaniei de a returna Gazpromului, contrar sancțiunilor tehnologice, turbina de producție Siemens utilizată pentru gazoductul Nord Stream 1 (NS1).

Dacă slăbește unitatea europeană legată de sancțiuni, iar SUA este absorbită de campania electorală din toamnă, atunci Rusia crede că ar putea determina înfrângerea Ucrainei, păstrând în posesia sa noile teritorii ucrainene ocupate (Herson, Zaporojie, Harikiv și altele părți din Luhansk și Donețk). Cu acces nelimitat la hidrocarburi de producție internă, Rusia vede în următorul sezon de iarnă o oportunitate strategică pentru a destrăma sancțiunile, a provoca disensiuni în interiorul statelor UE și a prelungi “războiul de uzură” împotriva Ucrainei.

Sancțiunile UE – efecte întârziate?

După introducerea celui de-al șaptelea pachet de sancțiuni (UE, Iulie 2022), în centrul atenției UE se află păstrarea unității în jurul regimului de sancțiuni, fără de care eforturile ucrainene de apărare și recuperare a teritoriilor ocupate de forțele militare ruse (circa 20% din teritoriul ucrainean) ar putea fi puse în primejdie. Păstrarea și consolidarea sancțiunilor devine o misiune complicată din cauza oboselii în creștere, înregistrată în rândul populației. Potrivit Eurobarometrului (Iunie 2022), 58% din respondenți nu sunt gata să suporte majorarea prețurilor la sursele energetice drept consecință a sancțiunilor împotriva Rusiei. Același fenomen se observă și în cazul securității alimentare (Vezi Tabelul 1). Sondajele la nivel național, în țări precum Germania, indică o percepție relativ negativă cu privire al eficacitatea sancțiunilor. Astfel, potrivit INSA, 47% din populație consideră că regimul de sancțiuni lovește mai puternic în Germania decât în Rusia, 36% susțin că ambele părți sunt afectate în măsură egală și numai 12% sunt convinși că impactul este mai mare asupra părții ruse (Bild, Iulie 2022).

Tabel 1. Răspunsurile negative („nu prea pregătit”, „deloc pregătit”) cu privire la consecințele sancțiunilor

Sursa: Compilația autorului în baza rezultatelor Eurobarometrului din iunie 2022.

În timp ce actorii europeni pro-ruși, precum premierul ungar Viktor Orban, contestă eficiența sancțiunilor, decidenții europeni apelează la o diplomație publică agresivă în vederea apărării sancțiunilor. Printre cei mai aprigi susținători ai faptului că sancțiunile funcționează este șeful diplomației europene Josep Borrell. Într-o publicație recentă, el a comentat că „sancțiunile necesită răbdare strategică” ca acestea să aibă efectul scontat dorit, probabil vrând să facă referință la renunțarea la război sau incapacitatea de a-l purta de către Rusia. Într-adevăr, toate sancțiunile au anumite efecte, dar acestea nu au doar scopul a de a lovi în economia rusă, ci de a o ajuta pe Ucraina să învingă în război. Acest obiectiv însă nu depinde doar de sancțiuni, ci cum acestea sunt combinate cu asistența militară pentru Ucraina și de rezultatele atinse de partea ucraineană pe frontul de luptă.

UE și depășirea crizei energetice

Pe fundalul unei anumite mobilizări politice pentru a menține sancțiunile intacte, UE arată semne serioase de îngrijorare în legătură cu capacitatea statelor membre de a depăși criza energetică. Bruxelles-ul este conștient de faptul că disrupțiile provocate de criza energetică pot avea efecte politice și socio-economice costisitoare, în special în mijlocul iernii. De aceea, ca răspuns la manipularea pe piața de gaze de către Gazprom și posibilitatea stopării livrărilor, UE a propus aplicarea principiilor de diversificare, solidaritate și economisire pentru a depăși constrângerile energetice.

În vederea diversificării surselor de import a gazului, UE poartă o diplomație energetică dinamică, uneori cu ignorarea agendei liberale. Acest lucru s-a văzut în mod răspicat la semnarea acordului cu Azerbaidjanul privind dublarea exporturilor către UE cu până la 20 miliarde de m3 în 2027, via gazoductul Trans-Adriatic (Reuters, Iulie 2022). Cel din urmă face parte din Coridorul de Sud ce livrează gaz din regiunea Caspică către Grecia, de unde acesta pleacă mai departe spre Italia și Bulgaria. În 2021, UE își asigura consumul intern de gaz din importul prin conducte din Rusia (41%), Novergia (24%) și Algeria (11%), circa 10% din producție locală, iar până la 20% constituia gazul lichefiat. De aceea, pe lângă intensificarea diplomației energetice în direcția Mării Caspice (Azerbaidjan), UE mizează pe sporirea importurilor de gaz lichefiat de pe continentul african, de unde deja se exportă gaz prin conducte din Algeria. În acest sens, Comisia Europeană ar fi început negocierile cu Nigeria pentru a spori livrările de gaz lichefiat, după ce a purtat discuții similare și cu Qatarul. Concomitent, importatorii majori de GNL din UE, precum Spania, declară deschis despre intenția de a reduce importurile din Rusia, care au fost în creștere (11.9% în 2022 față de 6.6% în aceeași perioadă în 2021). Astfel, diversificarea și distanțarea față de gazul rusesc are loc atât în raport cu livrarea prin gazoducte, cât și cu cea de pe mare.

Tabel 2. Importul de GNL în UE, 2021

Sursa: Europa.eu

Pe partea de solidaritate și economisire, Comisia Europeană a lansat ideea de a economisi obligatoriu consumul de gaze naturale cu 15% (Euronews, Iulie 2022), optând pentru o variantă mai lejeră după refuzul Spaniei, Portugaliei și Greciei (Politico, Iulie 2022). Opoziția față de ideea de a economisi se datorează transparenței limitate cu care Comisia a lansat această inițiativă, care însă corespunde cu starea de urgență din sectorul energetic. Pe de o parte, ideea nu a primit deocamdată sprijinul a cel puțin 12 state membre (dintre care multe au un public cu o percepție negativă asupra consecințelor sancțiunilor, așa cum se arată în Tabelul 1 de mai sus). Acest lucru creează obstacole în procesul de adoptare ce necesită votul majorității calificate, oferit de minim 15 state membre ce reprezintă 65% din populația UE. Pe de altă parte, s-a cristalizat supoziția că această inițiativă este determinată de dorința Comisiei de sări în ajutorul Germaniei. Aceasta nu a reușit să acumuleze volumele suficiente de gaze pentru a trece de sezonul de iarnă (doar circa 65%), din cauza necontrolării efective a infrastructurii critice de stocare a gazelor și a reducerii livrărilor prin NS1, ambele provocate de Rusia. Contrar acestei viziuni, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a sugerat că cel puțin 15 țări sunt în pericol de posibile reduceri de gaze de către Rusia.

UE înțelege că colapsul energetic al unui stat membru UE cu efectele politice de rigoare (proteste anti-guvernamentale și chiar demisionarea guvernelor și alegeri anticipate), nu doar economice (scădere de până la 1,5% a indicatorilor economici), poate distruge poziția comună vizavi de întregul regim de sancțiuni anti-rusești. Mai mult ca atât, o paralizie energetică a Germaniei, Italiei sau Franței va provoca unde de șoc către celelalte state membre care depind de piețele giganților economici europeni.

Arma energetică a Rusiei – efecte imediate?

Calculele Rusiei gravitează în jurul necesității de a supraviețui impactul sancțiunilor în două sensuri. Pe de o parte, restricțiile impuse de UE și alți aliați occidentali sunt menite să reducă resursele regimului lui Vladimir Putin cu scopul de a extenua capacitățile ruse de a purta războiul împotriva Ucrainei. În cele circa 5 luni de război, Rusia ar fi cheltuit circa 200 milioane de dolari zilnic (în total circa 55 miliarde de dolari până acum). De asemenea, rezervele sale valutare internaționale se micșorează considerabil (în doar o săptămână din iulie, rezervele s-au redus cu 7,5 miliarde de dolari până la 527,7 miliarde de dolari, dintre care 300 miliarde de dolari sunt înghețați în urma sancțiunilor), iar întărirea rublei în raport cu dolarul (cu 42%), comparativ cu acum câteva luni în urmă, reduc veniturile din comercializarea hidrocarburilor scumpe. Concomitent, Rusia este pusă în situația de a-și asigura ieșiri din izolarea politico-economică, generată de sancțiunile europene ce duc la degradarea tehnologică și deindustrializarea economiei ruse. La aceasta se mai adaugă pierderea accesului la producția, serviciile și piețele occidentale și, respectiv, la investiții, fără de care creșterea economică pe termen mediu și lung este compromisă. Acestea sunt compensate parțial prin substituirea cu producția locală, importul paralel din statele prietenoase și diversificarea comerțului.

Pe de altă parte, Rusia folosește dependența energetică a UE, în particular, cea din domeniul gazelor naturale, pentru a sparge unitatea europeană. Majorarea exporturilor către Ungaria (cu 700 milioane m3), în condițiile în care Germania primește circa 40% din volumele anterioare prin intermediul NS1, indică faptul că Rusia ar fi interesată să alimenteze dezbaterile populiste din statele UE despre modelul maghiar de relaționare cu resursele energetice rusești. Datele din sondajele de mai sus arată că există un teren prielnic pentru a favoriza discursuri anti-sancțiune. Având în vedere că cel puțin până în martie 2023 (sezonul de iarnă 2022-23) UE va avea nevoie de resurse energetice cât mai ieftine, Rusia își va putea consolida avantajele energetice. Acest lucru implică și posibilitatea de a obține în continuare venituri substanțiale, identice cu cele acumulate în primele trei luni de război din comercializarea de hidrocarburi (circa 30 miliarde de dolari lunar).

Nemulțumirea provocată de inflație și temerile legate de lipsa accesului la resurse energetice sunt doi factori ce pot incendia cu ușurință sentimentele de frustrare în societățile europene. Rusia mizează pe faptul că nemulțumirile sociale din statele UE ar putea exercita presiune asupra guvernelor naționale, punând sub lovitură coeziunea în jurul sancțiunilor.

În loc de concluzii...

Se pare că Rusia poartă minimum două „războaie de uzură”. Unul împotriva Ucrainei, prin nimicirea infrastructurii critice esențiale pentru funcționarea economiei, dar și a celei civile fără de care menținerea populației în țară și antrenarea acesteia în activități economice devine o misiune nesustenabilă (30% din populație a pierdut serviciul, circa 700 de companii și-au mutat activitatea în regiunile mai puțin afectate de război). În consecință, Moscova urmărește să sleiască de puteri Ucraina pe cale militară și economică, înrăutățind condițiile până la nivelul la care semnarea unui armistițiu să fie percepută drept răul cel mai mic.

Al doilea „război de uzură” este desfășurat împotriva UE, care trece printr-o criză energetică fără precedent. Consecințele deficitului energetic deja afectează productivitatea economică și standardele de viață ale populației, care, de asemenea, ar putea să treacă prin șocuri de ordin energetic (deconectări temporare de la energie electrică, coborârea temperaturii în spațiile locative etc.). Aceste experiențe nefaste pot produce declin în instituțiile democratice, crize politice și creșterea sprijinului pentru forțele eurosceptice la nivel european, unele dintre care sunt deschis pro-ruse. În conformitate cu cele mai negative scenarii, sunt posibile proteste anti-guvernamentale, cu solicitări deschise a renunțării la sancțiuni împotriva Rusiei și restabilirea dialogului pentru a asigura livrările de resurse energetice la prețuri accesibile.

Este esențial ca atât Ucraina, cât și UE să reziste presiunilor distincte la care sunt expuse. În caz contrar, Rusia va purta o victorie dublă – împotriva Ucrainei, dar și a UE. Pentru a preveni un asemenea final, UE are nevoie de solidaritate atât în privința sancțiunilor, cât și în consumul de resurse energetice. Răbdarea strategică a UE trebuie să fie conectată la sprijinul strategic pentru Ucraina, iar cea din urmă trebuie antrenată în inițiative de fortificare a rezilienței energetice europene. Deși s-ar părea că Ucraina are o nevoie sporită unilaterală din partea UE, în realitate, necesitatea este reciprocă. Or, războiul a creat o interdependență puternică între viitorul Ucrainei și respectiv capacitatea UE de a deveni un actor geopolitic cu adevărat autonom și rezilient.  

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.