Etapa a treia de vaccinare poate fi lansată și la nivel local, coordonator campanie

Până în prezent în țară au fost recepționate aproape 865 de mii de doze de vaccin contra noului coronavirus. Luna curentă, urmează să mai fie recepționată o donație de vaccin pe platforma COVAX. Totodată, autoritățile se află în proces de negocieri cu producătorul Pfizer pentru achiziționarea unui lot de 700 de mii de doze. Autoritățile precizează că lansarea etapei a treia de imunizare, care include populația generală, va avea loc odată ce va exista un număr suficient de vaccinuri. Însă, din moment ce sunt vaccinate categoriile incluse în primele două etape, la nivel local, poate începe imunizarea populației generale, transmite IPN.

„Odată ce vor fi vaccinate persoanele din etapa unu, vorbim despre lucrătorii medicali, care sunt în jur de 70 de mii de persoane, apoi etapa doi – aproape de 600 de mii de persoane, atunci lent vom trece la etapa trei. Etapa a treia poate fi deschisă nu numai la nivel național, ci și la nivel local. Odată ce populația eligibilă pentru una sau altă etapă s-a epuizat în anumite raioane, acestea își pot lansa etapa a treia pentru imunizare”, a declarat Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, într-o conferință de presă.

Ninel Revenco a îndemnat populația eligibilă să fie deschisă, să nu ezite și să meargă cât mai rapid la centrele de sănătate pentru a se vaccina. Or, acest lucru va permite trecerea și la a treia etapă, când va fi vaccinată toată populația. Cât despre posibilitatea populației de a alege între tipurile de vaccin, specialista declară că toate vaccinurile sunt eficiente și oamenii trebuie să se imunizeze cu cel care este disponibil.

Potrivit ei, toată informația despre vaccinare poate fi aflată la medicul de familie, care, în condițiile în care numărul de vaccin este limitat, trebuie să se ghideze strict de programul național de imunizare. Or, acest document este bazat pe echitate și are scopul de a proteja persoanele cu risc sporit pentru sănătate.

Până în prezent în țară au fost recepționate aproape 865 de mii de doze de vaccin contra COVID-19. Este vorba despre AstraZeneca, Pfizer, Sinopharm, Sputnik-V și Sinovac.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Igor Curov, a declarat că producătorul Pfizer a răspuns adresărilor autorităților, iar în prezent au loc negocieri directe pentru achiziționarea unui lot de 700 de mii de doze. Numărul care va fi livrat depinde de capacitățile producătorului, nu și de dorința solicitantului. De asemenea, luna curentă – pe platforma COVAX – urmează să ajungă o nouă donație de vaccin. Deocamdată nu se cunoaște despre ce tip și cantitate de vaccin este vorba.

Cât ține de dozele de vaccin recepționate recent din China, responsabilul a menționat că acestea urmează să fie distribuite în teritoriu pe parcursul acestei săptămâni.

În altă ordine de idei, Igor Curov a spus că este îngrijorătoare relaxarea prematură în raport cu restricțiile pentru prevenirea pandemiei. În opinia sa, există risc de a avea o creștere a numărului de îmbolnăviri după sărbători.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.