Estimarea obligaţiilor fiscale în baza rapoartelor posturilor fiscale va fi reglementată legislativ

Estimarea obligaţiilor fiscale prin plasarea posturilor fiscale la agenţii economici va fi reglementată legislativ. Parlamentul a aprobat vineri, 13 iunie, în primă lectură modificări şi completări în acest sens la Codul fiscal, transmite Info-Prim Neo. Acest mecanism de estimare a obligaţiunilor fiscale va fi aplicat agenţilor economici din sfera comerţului, alimentaţiei publice, industriei extractive (piatră, nisip), prestării serviciilor hoteliere, transport şi comunicaţii. Instituirea posturilor fiscale se va efectua la decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în baza unei analize din oficiu. Acesta vor activa nu mai puţin de două ori pe parcursul anului fiscal. Perioadele de instituire a posturilor vor fi de peste 30 de zile, iar diferenţa între perioadele de activitate nu va fi mai mică de 60 de zile. Estimarea obligaţiei fiscale se va efectua în cazul în care se va stabili că livrările de mărfuri sau prestarea de servicii, în medie pe zi, sunt mai mici cu 75% faţă de livrările şi prestările înregistrate în periaoda funcţionării posturilor fiscale. Pentru agenţii economici a căror venit estimat va depăşi venitul înregistrat în evidenţa contabilă, diferenţa de venit urmează a fi impozitată cu 15%. Viceministrul Finanţelor, Ion Sturzu, a declarat că în R. Moldova fiinţează o „cultură de neachitare a impozitelor”, iar noile prevederi legislative vor contribui la eradicarea fenomenului şi va aduce creşteri la bugetul de stat. Deşi instituirea posturilor fiscale nu este la moment reglementată prin lege, acestea au activat începând cu 2006 la producători şi importatori de produse alcoolice, carburanţi, depozite angro etc. Practica a demonstrat că în perioada de activitate a posturilor fiscale la agenţii economici vânzările sunt de cel puţin două ori mai mari decât cele declarate, a precizat viceministrul. Potrivit lui Ion Sturzu, din categoriile vizate fac parte circa 8,5 mii de agenţi economici din Moldova. Iniţiativa legislativă a fost criticată de mai mulţi deputaţi din opoziţie, care au cerut retragerea proiectului de lege. Ei au invocat că acest mecanism ar putea duce la acte de corupţie din partea inspectorilor fiscali. De asemenea, ei s-au arătat nedumeriţi de stabilirea unui impozit pe venit în mărime de 15%, în condiţiile în care recent la iniţiativa Guvernului pentru toţi agenţii economici acest procent a fost stabilit în mărime de 0%. Proiectul a primit şi avizul negativ al comisiei juridice, care a motivat că modificările propuse contravin atât principiilor stabilite de Codul fiscal, cât şi principiului constituţional al prezumţiei nevinovăţiei. De asemenea, prin efectul acestora va fi promovată o concurenţă neloială în rândurile agenţilor economici. Este inoportun şi incorect ca agenţii economici, care activează în condiţii similare să achite impozite pe principii diferite, argumentează comisia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.