Este un semnal prin care SUA demonstrează că luptă împotriva corupției, fost ambasador

Acțiunea prin care Departamentul de stat american i-a stabilit interdicția de a obține vize de intrare în SUA, luni, 13 ianuarie, lui Vlad Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat, „este un semnal, prin care Statele Unite demonstrează că luptă împotriva corupției și pentru menținerea statului de drept”. Opinia a fost exprimată de Fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU, Vlad Lupan, într-un interviu pentru Europa Liberă, citat de IPN.

Potrivit fostului ambasador, din punct de vedere politic, Departamentul de Stat are dreptul la această „procedură de desemnare a lui Vladimir Plahotniuc ca persoană implicată în acte de corupție”. Acesta nu este un act unic, o dată pe lună se întâmplă aproximativ una-două desemnări de acest gen de către Departamentul de Stat a diferitelor persoane concrete din diverse țări. „În luna decembrie au fost desemnate trei persoane din America Latină și din Europa de Est, inclusiv din țări care au devenit recent parte a Uniunii Europene, iar în septembrie, de exemplu, o asemenea desemnare a fost făcută în cazul lui Liviu Dragnea”.

Vlad Lupan menționează că acțiunea are rezonanță în Republica Moldova și că SUA a transmis mesajul că mingea se află acum pe terenul justiției din Republica Moldova. „Așteptările partenerilor străini au fost comunicate de mai multe ori, fără îndoială, de către partenerii noștri autorităților Republicii Moldova. Acesta este un subiect asupra căruia se discută de ani și ani de zile. Nu s-a schimbat nimic în acest sens, pentru că justiția încă nu s-a schimbat într-atât, încât să zicem că avem un stat de drept. Deci, mesajul acesta a fost și rămâne valabil tot timpul”, a declarat fostul ambasador.

Fostul ambasador susține că Vladimir Plahotniuc a fost partener cu Igor Dodon din 2016. Au negociat direct. „Plahotniuc nu-i era convenabil domnului Dodon, pentru că domnul Plahotniuc înregistra, avea dosare împotriva lui Igor Dodon etc. Deci, Igor Dodon s-a ocupat de eliminarea domnului Plahotniuc din sistem, pentru ca să guverneze fără concurență și fără frică. Și asta, de facto, s-a întâmplat. Asta era acțiunea Partidului Socialiștilor”, a mai spus Vlad Lupan.

Fostul oficial moldovean Vladimir Plahotniuc a fost desemnat public pentru implicare în acte semnificative de corupție și are stabilită interdicția de a obține vize de intrare în SUA. Informația se conține în într-o Declarație a Secretarului de Stat Michael Pompeo. În afară de Plahotniuc, interdicția de a obține vize este extinsă asupra soției sale, Oxana Childescu, fiului său Timofei Plahotniuc, și a copilul său minor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE