[- În primele 10 luni ale anului 2007, R. Moldova a fost condamnată, potrivit datelor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în mai multe cauze decât în toţi anii precedenţi. Care credeţi că este motivul, domnule Vladimir Grosu?] - Într-adevăr, în ultimul timp se atestă mult mai multe hotărâri ale Curţii Europene având în calitate de reclamat statul nostru decât în anii precedenţi. Mai multe cauze ar putea fi detectate în acest sens – una ar fi incompatibilitatea legislaţiei noastre cu standardele europene în domeniul drepturilor omului, dacă e să ne referim la cauzele vizând recursul în anulare (art 6 CEDO) – cale extraordinară de atac care a fost în vigoare până în iunie 2003 şi declarată drept neeficientă de Curtea Europeană, sau în cazul păstrării secretului corespondenţei deţinuţilor (art.8 CEDO), în cazul arestului fără mandat după transmiterea dosarului în instanţa de judecată (art.5 CEDO) – Jurisdicţia Europeană statuând că reglementările naţionale nu sunt compatibile cu rigorile europene. O altă cauză ar fi deficienţa în activitatea diverselor organe administrative sau instanţe judecătoreşti în aplicarea legislaţiei. Mă refer la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti de către diverse organe, la motivarea insuficientă în unele cazuri a hotărârilor judecătoreşti etc. [- Potrivit unor experţi, R. Moldova „bate recordul” după numărul de cereri la CEDO pe cap de locuitor. Ce îi determină pe cetăţeni să-şi caute dreptate la CEDO într-un număr atât de mare? ] - Conform datelor statistice furnizate de Curtea Europeană, până la sfârşitul anului 2006 la CEDO au parvenit circa 1450 de cereri contra Republicii Moldova. La moment nu dispunem de careva informaţii oficiale, acestea fiind publicate de Curtea Europeană, de regulă, la sfârşit de an, însă presupun că numărul acestora a crescut. Din aceste cereri, Guvernului i-au fost comunicate peste 200 de cazuri. Numărul în creştere de hotărâri şi cereri depuse la CEDO contra Moldovei mă îngrijorează. Totuşi, acest lucru trebuie privit în lumina mai multor factori. Oamenii au devenit mult mai conştienţi de drepturile sale şi de modul în care acestea pot fi apărate în comparaţie cu anii precedenţi când de Convenţie şi de Curtea Europeană puţin cine ştia, inclusiv în rândurile juriştilor. Instanţele naţionale de judecată devin din ce în ce mai încărcate cu dosare, cu fiecare an ce trece. Oricare dosar examinat în judecată generează cel puţin o parte care nu este de acord cu hotărârea sau sentinţa adoptată, ceea ce o determină, uneori nemotivat, să-şi încerce norocul în ultimă instanţă la Curtea Europeană, mai ales că nu are ce pierde şi nici un fel de taxe nu achită. În afară de aceasta, să nu uităm că suntem o ţară din fosta Uniune Sovietică, unde tradiţiile juridice, valorile promovate nu coincideau tot timpul cu cele protejate acum de Convenţia Europeană. Deci, este vorba de o schimbare a mentalităţii, în primul rând, a celor care aplică legea, ceea ce nu poate avea loc decât odată cu trecerea timpului. Din aceste motive, consider că am putea compara situaţia din Moldova cu state ca Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Polonia, etc., contextul istoric şi situaţia cărora poate fi comparată cu a noastră. Dacă vom privi la cererile depuse şi hotărârile adoptate de CEDO contra acestor state vom vedea ca în oglindă situaţia din Moldova - neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, plângeri cu privire la nerespectarea dreptului la proprietate etc. Sigur, aţi putea reproşa că după numărul de locuitori populaţia Moldovei nu se compară cu cea din acele state. Dar cum explicăm, de exemplu, că împotriva Sloveniei, cu o populaţie de circa 2 milioane de oameni, se află pe rol circa 2700 de cereri la CEDO? Sau cum explicăm situaţia României care are peste 12300 cazuri pendinte la CEDO? Faptul că şi astfel de state cum sunt Franţa, Marea Britanie, Germania, sunt permanent în topul statelor cu cele mai multe cazuri pendinte în faţa Curţii Europene, cu toate că sunt recunoscute ca bastioane ale democraţiei, ne determină să nu ne facem iluzii că aceste cereri la CEDO împotriva R. Moldova vor dispărea sau se vor diminua brusc într-o bună zi. Situaţia dată, pur şi simplu, trebuie să ne determine la o perfecţionare continuă a mecanismelor şi politicilor interne de apărare a drepturilor omului pentru a fi compatibile cu înaltele standarde stabilite de Curtea Europeană, şi să nu uităm că şi acestea nu sunt fixe ci se ridică mereu. [- Care sunt cele mai dese violări ale Convenţiei Europene, comise în R. Moldova, constatate de CEDO, şi ce se întreprinde la nivel naţional pentru prevenirea altor condamnări pentru aceleaşi încălcări?] - Cele mai multe cereri adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv hotărâri în care s-a constatat violarea Convenţiei, ţin de neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive. Numărul hotărârilor obiectul cărora este neexecutarea sau executarea tardivă a hotărârilor instanţelor judecătoreşti naţionale reprezintă circa jumătate din totalul hotărârilor contra Moldovei. În continuare se evidenţiază blocul de cereri şi hotărâri ce ţin de administrarea justiţiei, adică încălcarea, în primul rând, a articolului 6 – dreptul la un proces echitabil, care se referă la accesul la un tribunal instituit prin lege sub aspectul imposibilităţii, în unele cazuri, ca persoana să fie scutită de taxa de stat, admiterea recursurilor în anulare, examinarea cauzelor în termene nerezonabile, nerespectarea dreptului la protecţia proprietăţii etc. Sunt îngrijorat foarte mult de numărul în creştere de cereri, comunicate Guvernului, pe marginea încălcării dreptului la libertate şi siguranţă (art. 5) sub aspectul motivării insuficiente a hotărârilor referitor la aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, precum şi a cererilor care au drept obiect aplicarea relelor tratamente din partea unor organe de drept. Sigur că se întreprind măsuri în vederea remedierii situaţiei pe viitor. În primul rând, au fost modificate un şir de acte normative la nivel naţional, cum ar fi Codul de procedură penală pentru a evita pe viitor condamnările în baza articolului 5. De asemenea, la sfârşitul lunii decembrie 2006, au fost operate modificări la Cod în vederea extinderii posibilităţii aplicării măsurii preventive de plasare provizorie sub control judiciar, în plus la cea de arest preventiv. În prezent este elaborat şi remis spre coordonare un proiect de lege menit să modifice situaţia privind posibilitatea de scutire de plata taxei de stat în vederea asigurării dreptului persoanelor de acces la un tribunal. Pentru a îmbunătăţi situaţia referitor la respectarea articolului 3, mă refer la tratamentele inumane şi degradante, în temeiul căruia avem cereri înaintate contra R. Moldova, a fost emis şi publicat în Monitorul Oficial un ordin al Ministrului Justiţiei cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie a condamnaţilor. Pentru 2007 s-au alocat resurse substanţial mai mari în comparaţie cu perioadele precedente pentru procurarea medicamentelor şi echipamentului medical, în vederea asigurării asistenţei medicale a persoanelor aflate în detenţie. În sistemul penitenciar au fost reparate mai multe blocuri de detenţie, în particular, în penitenciarele de la Rusca, Soloneţ, Taraclia. Sunt doar câteva exemple. Poate că nu este suficient, dar vă asigur că în urma fiecărui caz în care a fost sau nu constatată violarea Convenţiei, se face o analiză amplă, pentru a face concluziile de rigoare şi, eventual, dacă este cazul, să înaintăm propuneri de modificare a legislaţiei. Totodată, în toate cazurile sunt înştiinţate autorităţile competente (instanţele de judecată, Departamentul de executare a deciziilor judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanţelor, Procuratura generală) şi cele care au avut tangenţe cu aceste cazuri, deoarece lor le revine, în primul rând, sarcina, de a trage învăţăminte din încălcările constatate de CEDO, pentru a evita asemenea practici pe viitor. [- Ce credeţi despre propunerea de a opera modificări în Constituţie, astfel încât Curtea Constituţională să examineze cererile cetăţenilor, înainte ca aceştia să apeleze la CEDO?] - Promovarea unei astfel de idei s-a încercat acum 2-3 ani, dar a fost respinsă, pe motiv că ar constitui mai mult un obstacol decât un ajutor pentru repunerea în drepturi a cetăţenilor. În viziunea mea, propunerea trebuie regândită. Un caz la Curtea Europeană durează 3-4 ani, iar uneori şi mai mult. Oamenii se dezamăgesc în ideea unei justiţii îndepărtate, fie ea şi la nivel european. După mine, este destul de benefic mecanismul propus, din punctul de vedere că cetăţenii nu vor mai merge la CEDO pentru a căuta dreptate într-o perspectivă îndelungată, ci o vor găsi la nivel naţional într-o perspectivă mai apropiată. În orice caz, ei nu vor fi privaţi de posibilitatea a merge mai departe la CEDO. De asemenea, în acest sens există practica altor state, cum ar fi Grecia, Franţa, Germania şi altele, în care funcţionează un organism naţional, de regulă, Curtea Constituţională sau alt organ care acţionează în calitate de filtru înainte ca cetăţenii să ajungă la CEDO. Dar acest filtru nu reprezintă o piedică, ci un instrument menit să grăbească constatarea sau repunerea în drepturi a cetăţenilor, de a le acorda satisfacţia echitabilă pe care o merită. În plus, în acest sens se pronunţă şi CEDO, deoarece în prezent principala cauză a examinării îndelungate a cauzelor la CEDO este suprasolicitarea acestei jurisdicţii internaţionale cu cereri din partea persoanelor din toate statele membre ale Consiliului Europei. La moment numărul total al cazurilor pendinte la CEDO este de circa 105000. [- La 14 aprilie 2006, a intrat în vigoare Legea 238, care prevede că statul are drept de regres împotriva persoanelor a căror activitate, cu intenţie sau din culpă gravă, a constituit temei pentru adoptarea hotărârii privind plata obligatorie a sumelor stabilite prin hotărâre CEDO sau prin acord de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei. Câte acţiuni de regres au fost înaintate până în prezent, care au fost ele?] - Cred că Procurorul General este cel mai competent şi va răspunde mai complet la această întrebare, dat fiind faptul că domnia sa este împuternicit prin lege a acţiona în acest sens. În ceea ce priveşte obligaţia Agentului Guvernamental, vă asigur că din aprilie 2006 până în prezent Procurorul General a fost informat de toate cazurile când R. Moldova a fost obligată să plătească careva despăgubiri în urma hotărârilor sau deciziilor de radiere ale Curţii de la Strasbourg. [- Cum apreciaţi în general Legea respectivă, pentru că în opinia unor experţi aceasta nu stabileşte un mecanism clar şi viabil de punere în aplicare a ei? ] - Mi se pare binevenită pentru că va ridica simţul de responsabilitate a persoanelor cărora statul le-a încredinţat examinarea problemelor ce ţin de drepturile omului. Cum va funcţiona în realitate acest instrument, sunt sigur că vom vedea în viitorul apropiat, deoarece lacunele se văd primordial în procesul aplicării legii. [- Câte dosare a pierdut până în prezent R. Moldova la CEDO şi câte cauze au fost soluţionate pe cale amiabilă?] - Trebuie să fac o precizare, o subtilitate despre care nu am auzit niciodată să se vorbească în mass-media – Curtea Europeană adoptă hotărâri şi decizii. Printr-o hotărâre Curtea, de regulă, găseşte că s-a produs sau nu o încălcare garantată de Convenţie sau de Protocoalele adiţionale. Însă, marea majoritate a cererilor sunt respinse prin decizii, pretenţiile persoanelor fiind vădit nefondate sau neîntrunind anumite criterii de admisibilitate. Astfel, din totalul de cereri înaintate la CEDO contra Moldovei, circa 70 la sută din start sunt declarate inadmisibile. Restul circa 30 la sută de cereri sunt comunicate Guvernului şi despre care noi cu toţii ştim deoarece sunt pe larg mediatizate. Din numărul de cereri comunicate Guvernului, din septembrie 1997 şi până în prezent Curtea Europeană în 102 cauze a constatat cel puţin o încălcare a vreunui drept. Totodată, în marea majoritate a cazurilor, Curtea Europeană, de rând cu constatarea unei violări, mai constată şi neviolarea altor drepturi. În multe cazuri reprezentanţii reclamanţilor, inclusiv cei pe care cu toţii îi cunoaştem, îşi retrag cererile înainte ca CEDO să adopte hotărârea, întrucât e vorba de capetele de acuzare care nu sunt întemeiate şi pe marginea cărora Curtea ar putea constata neviolare. Există şi 57 de decizii ale CEDO prin care cererile persoanelor au fost radiate de pe rol, fiind declarate inadmisibile, fie în urma formulării declaraţiilor unilaterale de Guvern, fie în urma încheierii acordurilor amiabile dintre reclamant şi Agentul Guvernamental. Sunt peste 20 de cazuri când Agentul Guvernamental, Curtea Europeană sau reclamantul au venit cu iniţiativa încheierii acordurilor de reglementare amiabilă a cauzelor. Care sunt avantajele? În primul rând, în urma încheierii unui asemenea acord, reclamantul poate obţine satisfacţia pe care o pretinde şi o merită în termeni mai restrânşi, uneori convingându-se de caracterul prea ridicat al pretenţiilor sale descrise iniţial în cerere. În urma înaintării observaţiilor Guvernului, în 8 din cele 57 de cazuri, reclamanţii nu au mai răspuns somaţiilor Curţii Europene, convingându-se, probabil, de netemeinicia poziţiei sale expuse în cererea adresată la CEDO, fie că drepturile sale nu au fost violate într-atât de grav cum ei presupuneau iniţial, fie din alte considerente. Nu vreau să tratez problema exclusiv din acest punct de vedere, pentru că orice cerere adusă la cunoştinţa CEDO poate releva o problemă în statul nostru, fie o insuficienţă a mecanismelor respective la nivel naţional, şi asta ne doare. Chiar şi în cazul în care Republica Moldova nu a fost găsită vinovată pentru violarea drepturilor omului, se depun eforturi în vederea înlăturării acelor neajunsuri care ar putea exista, pentru a atinge scopul principal – să-i facem pe cetăţeni să simtă că şi la nivel naţional îşi pot apăra drepturile. [NOTĂ INFO-PRIM NEO:] Pe parcursul anului 2007, Guvernul R. Moldova a pierdut la CEDO circa 60 de cauze din cele peste 100 din toată perioada de când ţara este parte la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Printre cele mai mediatizate ar fi „SA Bimer vs Moldova”, în urma căruia Guvernul a fost obligat să achite despăgubiri de jumătate milion de euro. Pe parcursul acestui an şi-au găsit dreptate la Curtea de la Strasbourg liderul Partidului Social Democrat Eduard Muşuc, fostul preşedinte al Victoribank Victor Ţurcanu, ex-ofiţerul de urmărire penală Grigore Gorea, ex-viceprimarul Ion Paladi, arhitectorul-şef al municipiului Chişinău Vladimir Modârcă, în privinţa cărora Curtea a găsit că au fost ţinuţi în arest în condiţii degradante şi fără argumente legale clare. De asemenea, Guvernul a fost acuzat şi pentru existenţa cazurilor de tortură, iar cel mai răsunător este cazul „Colibaba v. Moldova”, în care reclamantul, maltratat de poliţişti, a suferit dereglări fizice şi psihice considerabile. R. Moldova a fost condamnată în repetate rânduri şi pentru încălcarea dreptului la libera exprimare. Elocvent în acest sens este cauza „Timpul Info-Magazin şi Anghel v. Moldova”. La finele lui 2007, Preşedintele Vladimir Voronin a declarat oficial că R. Moldova poate neglija hotărârile CEDO.