Jurnalistul Alex Cozer consideră că demisiile care au loc acum în Procuratură reprezintă doar o foarte mare frustrare. Acesta s-a referit la ultima demisie – cea a Adrianei Bețișor din funcția de șefă interimară a Procuraturii Anticorupție. Potrivit lui, Adrianei Bețișor nu doar că trebuie demisă, dar și trebuie anchetată pentru că ar fi comis mai multe ilegalități. Declarațiile au fost făcute în platoul televiziunii TV8, transmite IPN.
„Această așa-zisă demisie dintr-un interimat nu înseamnă absolut nimic. Astea sunt vorbe, astea sunt încercări de a ne închide ochii, astfel de lucruri nu pot fi acceptate niciodată și este nevoie ca această guvernare să fie mult mai intransigentă și să vedem demisii adevărate. Eu nu i-am auzit direct nici pe unul dintre liderii actualei guvernări să ceară demisia procurorului general Eduard Harunjen până astăzi. Nu foarte direct așa cum s-a întâmplat în alte cazuri”, a declarat jurnalistul.
Comentatorul politic Alexei Tulbure consideră că pentru a restabili activitatea Procuraturii Generale și a Poliției este nevoie de a fi suspendată întreaga conducere a acestor două instituții. Ulterior, noua conducere trebuie neapărat să treacă prin concurs înainte de a ajunge în funcție. De asemenea, este nevoie, în opinia lui, să fie reînnoit personalul celor două instituții. „Noi avem legislație bună în sistem, dar avem oameni „putrezi”. Asta este problema sistemului nostru și acest element trebuie să-l schimbăm și atunci sistemul va începe să lucreze”, a menționat Alexei Tulbure. Comentatorul consideră că este aplicabil în Republica Moldova modelul georgian de reînnoire a instituțiilor când toți angajații au fost demiși și, pentru a intra înapoi în sistem, au trebuit să treacă prin concurs.
Juristul Pavel Midrigan spune că pentru fiecare domeniu ar trebui să fie creată câte o echipă de analiză care să găsească soluții pentru reformarea unor instituții. „Pe fiecare direcție ar trebui să fie creată o comisie de expertiză, dintre persoanele care cunosc sistemul. Nu este exclus să fie și niște experți europeni. Aceștia ar trebui să propună pași concreți în timp cât mai scurt”, consideră juristul. Pavel Midrigan a adus drept exemplu Procuratura pe care a numit-o un gen de „bastion” al fostei puteri. În opinia lui, șefia Procuraturii a primit indicația să nu demisioneze. „Fără procuror în domeniul penal nu se mișcă nimic”, susține juristul.