Este marcată Ziua Drapelului de Stat

Drapelul de Sat reprezintă demnitate, unitate și curaj. El veghează asupra dezvoltării țării și ghidează spre un viitor prosper, susţine premierul Pavel Filip. În cadrul unei ceremonii organizate cu prilejul Zilei Drapelului de Stat, marcată pe 27 aprilie, premierul a menționat că drapelul este un simbol al independenței, al suveranității și al valorilor naționale, transmite IPN.

„Strămoşii noştri ne-au demonstrat că pentru a ridica Drapelul sus trebuie să te ridici din genunchi. Am încercat să ne ridicăm la înălțimea și demnitatea tricolorului. Cel puțin în ultimii trei ani, am stat în picioare şi cu capul sus: de la tribuna ONU am cerut retragerea militarilor străini de pe teritoriul țării. Am reușit, pentru prima dată, să controlăm integral frontiera de stat, inclusiv pe segmentul central și am spus clar că interesul cetăţeanului şi interesul național este mai presus de toate”, a spus Pavel Filip în cadrul evenimentului, organizat la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat.

Premierul a declarat că patriotismul înseamnă să renunți la propriile dorințe în favoarea a tot ceea ce înseamnă acest drapel. „Este o lecție pe care, cu siguranță, politicienii ar trebui să o învețe. Să învețe să privească în viitor, să învețe să dea dovadă de mai multă unitate, dedicație și dragoste de țară”, a spus Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.

În cadrul ceremoniei, un grup de ofițeri și subofițeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat au fost distinși cu diplome de onoare ale Guvernului.

Ziua Drapelului de Stat este marcată anual pe 27 aprilie. În această zi a anului 1990, tricolorul a fost pentru prima dată arborat pe clădirea Parlamentului. Marcarea Zilei Drapelului a fost decisă în anul 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE