Este lansată o platformă web de comunicare dedicată energiei din biomasă
Agenţia pentru Eficienţă Energetică (AEE) şi Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă în Moldova” lansează o platformă web de comunicare dedicată energiei din biomasă (www.biomasa.aee.md), transmite Info-Prim Neo.
Potrivit directorului AEE, Mihai Stratan, portalul va întruni toată informaţia despre energia din biomasă: cifre şi fapte despre potenţialul de energie din biomasă pentru Republica Moldova, noutăţi din sector, studii în domeniu, materialele de comunicare şi istorii de succes.
Pagina web are elaborată şi o hartă interactivă în care sunt prezentate informaţii detaliate despre investiţiile Proiectului Energie şi Biomasă în instalarea sistemelor de încălzire pe biomasă în instituţiile publice rurale din Republica Moldova. Informaţia este disponibilă în română şi engleză.
Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14,56 milioane de euro, bani acordaţi de Uniunea Europeană (14 mln euro) şi PNUD Moldova (560 mii euro).