Este în spiritul democrației să existe mai mulți candidați proeuropeni la funcția de primar general al municipiului Chișinău. O spune reprezentantul PAS, Alexandru Trubca, după ce guvernarea și-a delegat propriul candidat la funcția de edil al Chișinăului. În lipsa unui consens privind înaintarea unui candidat comun, formațiunile de dreapta au venit cu proprii candidați la funcția de primar general și spun că astfel încearcă să ofere o alternativă sănătoasă actualei guvernări, notează IPN.
Reprezentantul puterii spune că pe interiorul partidului de guvernare nici nu s-a luat în considerare opțiunea ca PAS să nu înainteze un candidat la funcția de primar general al Chișinăului. Alexandru Trubca spune că PAS agreează ideea mai multor candidați proeuropeni în cursa pentru Chișinău, iar ulterior să fie susținut doar candidatul proeuropean care a acces în turul doi.
„Dacă ne uităm în istoria alegerilor locale, dreapta s-a consolidat mai mult în turul doi. Din punctul de vedere a spiritului alegerilor și democrației, îmi pare corect ca partidele să meargă cu propriile candidaturi, să încerce să-și convingă electoratul, și ulterior, în turul doi, să fie susținut candidatul care a strâns cele mai multe voturi de pe dreapta, pentru a învinge candidatul de stânga, iar în CMC să facă o coaliție pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă a orașului”, a spus reprezentantul PAS, Alexandru Trubca, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
Reprezentanții unor formațiuni de dreapta spun că în cadrul alegerilor locale generale vor oferi alegătorilor opțiuni proeuropene sănătoase, pentru a asigura dezvoltarea democratică a orașului.
„Scopul meu e să ofer cetățenilor municipiului Chișinău o alternativă europeană. Un candidat care să combine experiența, profesionalismul, cunoștințele, cu viziunile și valorile proeuropene. Am avut discuții cu mai multe partide, dar din diferite motive, o coalizare a tuturor forțelor proeuropene sănătoase, nu a fost posibilă”, a spus reprezentantul Platformei DA la alegerile locale, Victor Chironda.
„Electoratul proeuropean, de dreapta, are gândire critică. Spre deosebire de cei care votează partide proruse, care sunt manipulați la greu și nu pot discerne falsurile de adevăr. Când oamenii au gândire critică, întotdeauna pe dreapta există câteva oferte, iar PAS nu poate acoperi toate aceste oferte. Lumea vrea să aibă 2-3 opțiuni electorale. De asta noi, cu colegii, am decis să înființăm o nouă forță politică, astfel încât până la parlamentare să oferim o soluție alternativă ca să putem păstra o majoritate de dreapta în Parlament”, a spus reprezentantul Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat.
„Modul în care guvernarea a tratat partidele de opoziție, inclusiv partidele proeuropene, creează un context diferit de ce am avut până acum și aceste partide ar putea să nu fie gata să discute cu guvernarea. Modul în care guvernarea ne tratează arată că participarea noastră în alegeri este justificată, nu știu în ce măsură pot ei miza pe opoziția proeuropeană ca să adune voturile care nu le ajung ca să câștige”, a spus reprezentantul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Ion Bulgac.
Alegerile locale generale vor avea loc la 5 noiembrie. În timpul scrutinului urmează să fie aleși 898 de primari. Campania electorală începe, oficial, la 6 octombrie.