„Este groaznic şi deplorabil ce se întâmplă în jurul nostru, stăm în Chişinău şi ni se pare că e mizerie, însă cu adevărat deplorabilă este situaţia din afara Chişinăului. Este de plâns nu doar că fiecare din noi aruncă gunoiul peste tot, dar nici nu dorim să participăm la salubrizarea propriului teritoriu”. Sunt declaraţii prin care Daniela Cibotari, coordonatorul campaniei de salubrizare „Hai Moldova”, a încercat să convingă publicul să participe la acţiunile de curăţare a teritoriului ţării, preconizate pentru 16 aprilie. Membrii proiectului au desfăşurat miercuri, 16 martie un flash-mob cu această temă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, transmite Info-Prim Neo. Acţiunea „Fac Moldova Curată!”, şi-a propus să atragă atenţia societăţii la cantitatea enorma de gunoi din ţară care s-a acumulat, sugerând evacuarea acestuia prin implicarea cetăţenilor, în Ziua de Curăţenie Naţională – 16 aprilie. La flash-mob au participat voluntari din peste 20 de raioane. Ei au încercat să informeze trecătorii despre importanţa implicării fiecărui cetăţean în salubrizarea localităţii proprii. Totodată, voluntarii au amintit de existenţa unui site www.haimoldova.md unde doritorii se pot înscrie pentru campania de salubrizare din 16 aprilie, dar pot veni şi cu ajutoare pentru eficientizarea procesului de salubrizare. Studenţi, elevi, profesori, oameni publici au optat pentru curăţenie în ziua de 16 aprilie, spunând că vor participa în procesul de salubrizare nu doar la o dată prestabilită, ci în fiecare zi. Până în prezent s-au implicat în acţiune câteva zeci de ONG-uri, 5 universităţi, 7 şcoli, mai multe instituţii de stat, mai multe instituţii de stat. De asemenea, şi-au confirmat participarea primăria municipiului Chişinău, 20 raioane, 5 posturi TV, 7 posturi radio şi 35 de companii private.