Erată la ştirea „Fostul deputat Ion Ungureanu, petrecut pe ultimul drum”

Erată: Stimaţi abonaţi, rugăm respectuos să nu utilizaţi varianta difuzată anterior a ştirii despre decesul fostului parlamentar şi avocat, Ion Ungureanu, pe motiv că s-a comis o eroare. Totodată, Agenţia de Presă IPN prezintă scuze actorului Ion Ungureanu, pentru că în materialul precedent au fost prezentate datele sale biografice. Mulţumim pentru înţelegere.

Deputatul în Parlamentul de legislatura a XII-a, votant al Declaraţiei de Independenţă, Ion Ungureanu, va fi petrecut astăzi, 18 aprilie, pe ultimul drum. Fostul parlamentar, care este şi avocat, s-a stins din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, transmite IPN.

Într-o scrisoare deschisă remisă presei, Consiliul de Administraţie al Asociaţiei „Parlamentul-90” exprimă condoleanţe familiei şi rudelor, în legătură cu moartea prematură a lui Ion Ungureanu.

Cei care vor să-şi ia rămas bun şi să-l petreacă în ultimul drum pe cel care a fost Ion Ungureanu pot veni începând cu ora 12.00, la Cimitirul Central din strada Armenească.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.