Epureanu şi Calancea s-au remarcat la echipele lor de club

Căpitanul Naţionalei Moldovei şi al echipei Anji Mahacikala, Alexandru Epureanu, se află într-o formă bună de joc. De această dată a punctat împotriva lui Spartak Moscova, iar Anji a terminat la egalitate, scor 2-2.

În pofida acestei remize, Anji ocupă în continuare ultimul loc în Rusia, dar s-a apropiat la 5 puncte de Tom, ultima echipă care va juca barajul. „Avem şanse să ne salvăm de la retrogradare. Mai sunt 9 etape. Ne vom bate până la final”, a declarat  Alexandru Epureanu pentru IPN.

Un alt fotbalist moldovean, Nicolae Calancea, a fost eroul Ceahlăului în partida din deplasare cu Oţelul. Portarul a parat un penalty la scorul de 0-0. Calancea a respins cu piciorul şutul lui Asaftei. Fostul căpitan al Zimbrului a mai avut câteva intervenţii şi a primit un cartonaş galben. Graţie acestei victorii, Ceahlăul a urcat pe locul 7, întrecând-o pe CFR Cluj.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.