Energocom va cumpăra gaze naturale din Uniunea Europeană şi Ucraina pentru a le livra regiunii transnistrene. O dispoziție în acest sens a fost emisă de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.
Comisia a dispus ca Energocom să achiziționeze gaze naturale, în sumă de 20 milioane de euro, de pe platforme de tranzacționare autorizate din Uniunea Europeană sau Ucraina, la condițiile de piață și ținând cont de limitările de ordin tehnic care pot afecta livrarea gazelor naturale în Republica Moldova, inclusiv de capacitatea tehnică a interconexiunilor cu țările de unde acestea vor fi livrate.
Ulterior, compania va asigura transmiterea gazelor naturale, în baza unui grafic agreat cu Tiraspoltransgaz, în unități energetice. Volumul nu va depăși valoarea zilnică de 3 milioane de metri cubi.
Energocom va întreprinde acțiuni necesare în vederea asigurării transportării gazelor naturale la punctele de delimitare, iar plata pentru serviciul de transport gaze va fi efectuată de Energocom, conform tarifelor aprobate de către ANRE.
Totodată, Energocom va achiziționa energie electrică, în sumă de 10 milioane de euro, de pe platforme de tranzacționare autorizate din UE sau Ucraina, pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului.
Decizia a fost luată în vederea executării condițiilor stabilite pentru debursarea primei tranșe, în valoare de 30 de milioane de euro, conform Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană.