În luna februarie, SA Energocom a achiziționat în total circa 403 mii MWh, la un preț mediu ponderat de 137,53 euro/MWh. Cea mai mare parte din energia electrică – 61,01% – a fost de import, transmite IPN.
Potrivit Energocom, prețul mediu de 137,53 euro este sub prețul-plafon de achiziție inclus în actualul tarif, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică de 145 de euro/MWh.
Totodată, Comisia Europeană a alocat Republicii Moldova un grant, o parte din care - 10 milioane de euro – a fost destinată malului drept, pentru a reduce costul energiei procurate de pe piața PZU din România (OPCOM și BRM). În cazul compensării costului energiei de pe bursă, se va reduce costul energiei procurate în februarie de la 137,53 euro/MWh la 112,78 euro/MWh.
Ponderea producției locale în totalul achizițiilor din luna trecută a fost de 38,99 %, dintre care CET-urile din Chișinău și Bălți au generat 131 de mii MWh (echivalentul a 32,61%), iar parcurile și centralele de energie regenerabilă - aproape 26 mii MWh (sau 6,38%).
„Centralele de termoficare urbane și o parte din producătorii de energie regenerabilă au tarife stabilite de ANRE. În cazul producătorilor de energie verde, care sunt pe piața liberă, prețul de achiziție este reglementat de dispoziția nr. 1 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 27 decembrie 2024”, se menționează într-un comunicat de presă.
Totodată, Energocom precizează că la prețul de achiziție se adaugă taxe și costuri legate de transport și logistică.