Endava Moldova îşi va deschide în august o reprezentanţă la Universitatea „B. P. Hasdeu” din Cahul

Endava Moldova, cea mai mare companie în domeniul tehnologiilor informaţionale (IT) din R. Moldova, preconizează să-şi deschidă, în august, reprezentanţa sa la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul. Potrivit reprezentanţilor companiei, deschiderea acestui centru de operaţiuni va permite îmbunătăţirea calităţii predării cursurilor de profil IT şi desfăşurarea practicilor de producţie şi licenţă la universitate, precum şi posibilitatea de angajare a celor mai talentaţi absolvenţi ai universităţilor din regiune. Recent, Endava a atins numărul de 200 de angajaţi. Acest fapt se datorează strategiei de extindere în Europa de Est a Grupului Endava din Marea Britanie şi a cererilor noi de prestare a serviciilor IT de calitate, venite din partea clienţilor săi din Occident şi din regiune. Începându-şi activitatea în decembrie 2000 cu doar 5 angajaţi, Endava, cunoscută anterior sub numele Compudava, a oferit locuri de muncă atractive pentru cei mai talentaţi tineri informaticieni. În primii doi ani, numărul angajaţilor a ajuns la 50 de persoane; în al treilea an numărul lor s-a dublat, ajungând la finele anului 2003 la 100 de persoane. Endava Moldova îşi dublează numărul de angajaţi în ultimii trei ani şi jumătate, devenind astfel centrul principal de excelenţă al Endava Group Ltd, grup cu reprezentare şi în România (Bucureşti şi Cluj) şi Marea Britanie (Londra şi Oxford). Angajaţii Endava Moldova prestează servicii clienţilor săi din UE şi SUA, activând atât în Moldova, cât şi direct la sediul clienţilor, în special la Londra, unde participă la elaborarea unor sisteme complexe IT pentru cele mai mari bănci londoneze. În vederea consolidării sale pe piaţa locală, facilitării accesului la resursele umane calificate şi dezvoltării regionale, Endava Moldova sponsorizează predarea cursului Software Engineering la Universitatea Tehnica din Moldova şi desfăşurarea olimpiadelor republicane la informatică de mai bine de 6 ani. Este membră a grupului de companii Endava, care realizează proiectarea, implementarea şi managementul pentru sisteme critice de business cu volum mare de tranzacţii şi grad ridicat de securizare pentru unele dintre cele mai mari companii din domeniile Servicii Financiare, Telecomunicaţii şi Media din Marea Britanie, Europa si SUA. Endava a fost înfiinţată în 2006, ca urmare a fuziunii dintre Brains Direct (din care făcea parte şi Compudava), unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de dezvoltare offhore si servicii IT din Europa de Est, şi Concise Group, companie londoneza de consultanţă şi servicii IT. Endava oferă soluţii IT utilizând cei mai buni profesionişti din Europa de Est şi Europa de Vest.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE