Eminescu şi-a îndeplinit rolul care i-a fost predestinat ca entitate cosmică. Interviu Info-Prim Neo cu Tatiana Paladi, directorul Centrului „Polus Geticus”

[– Destinul poetului Mihai Eminescu a fost marcat de succese, dar şi de eşecuri, crize şi conflicte. În ce măsură pecetea cosmică i-a influenţat drumul pe care l-a urmat?] [Tatiana Paladi:] Nimic din ce a făcut Mihai Eminescu nu a fost din întâmplare. El şi-a îndeplinit rolul care i-a fost predestinat ca entitate cosmică. Nativ al anului Cocoşului, Eminescu s-a născut sub semnul candorii. A fost atractiv, afişa o ţinută specială, impecabilă oriunde se ducea. Se implica în numeroase şi diverse activităţi, îi plăcea să călătorească, să-şi schimbe stilul de viaţă şi să-şi măsoare forţele în lucruri pe care nu le cunoştea. Drumul lui Mihai Eminescu a fost de a cerceta şi de a-i face pe cei din jurul său să gândească ca el. Poetul a fost deosebit de inteligent, un perfecţionist cu judecată ştiinţifică. A avut un ochi ascuţit, amestecat cu o imaginaţie teoretic-idealistă. A fost un pionier în multe domenii. Considera că deţine secretul adevărului şi că nu trebuie contrazis. Luna din semnul Vărsătorului în casa a VIII-a a condiţionat poetului talent şi ingeniozitate, un plan spiritual superior altora, un plan emoţional foarte dinamic. Această poziţie conferă nativului sete de cunoaştere, preocupare pentru nou, atracţie către ocultism, generozitate, nonconformism. Eminescu avea nevoie de înnoiri şi schimbări pentru a simţi că viaţa sa are valoare. Poetul a fost dotat cu intuiţie extrem de bine dezvoltată, imaginaţie vie plină de originalitate. Având planeta Uranus bine aspectată în semnul de Foc al Berbecului casa Succesului, Eminescu a devenit un adevărat iniţiator şi deschizător de drumuri în mai multe domenii ale ştiinţei, inclusiv astromitologia. Aşa nativi trăiesc cu pasiune fiecare moment prezent, sunt dornici de libertate totală în manifestarea propriilor dorinţe şi sentimente, luptând pentru înlăturarea oricărei graniţe, fie ea în plan fizic sau intelectual. Manifestarea uraniană i-a amplificat idealurile, noua cunoaştere, orientările progresiste, dar a avut şi efecte negative. Oamenii cu aşa poziţionare a planetei Uranus în astrogramă, au o carieră foarte neobişnuită, cu greu se potrivesc în nişă socială, sunt adesea consideraţi ca oaia neagră a familiei şi ţinuti la distanţă. Ei sunt predispuşi la accidente, în special în zona capului, pot avea tulburări nervoase sau pot avea, pe neaşteptate, o moarte violentă. În cazul poetului acestea toate s-au adeverit. [– Creaţia Eminesciană proiectează supremaţia timpului printr-o varietate a imaginilor lirice. Ce credeţi că a influenţat perceperea de către poet atât de profund a noţiunii de timp?] [Tatiana Paladi:] Semnul solar al poetului este Capricornul, guvernat de planeta Timpului Saturn/Cronos, care l-a desemnat pe nativ să iubească libertatea şi solitudinea. Poetul a avut un profund simţ al datoriei, era foarte conştiincios, dar închis în sine şi rezervat. Eminescu a trăit 39 de ani, din care 14 ani s-a aflat în manifestări literare foarte intense (luând în consideraţie debutul literar la 16 ani şi întunecarea minţii după anul 1880). Fiind influenţat puternic de energia planetei disciplinei, el era conştient de faptul că timpul e limitat şi structurat, atunci când scria poeziile: „Sunt ani la mijloc..”, „Trecut-au anii...” etc. Să ne amintim ce spunea el: „Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei doua feţe/ Vede-n capăt începutul/ Cine ştie să le-nveţe”. Anume planeta Saturn în zodia febrilului Berbec i-a condiţionat creativitatea sa foarte mare prin voinţă şi ambiţie maximă. Scopurile care sunt stabilite prin Saturn sunt, de obicei, accesibile, dar cer o muncă grea şi laborioasă. Născut sub vibraţiile saturniene, poetul cu greu îşi găsea liniştea şi nu se putea relaxa. Saturn în casa a X-a (Cariera) i-a conferit un fundament solid şi o mare forţă de concentrare într-un timp foarte scurt. Această poziţie ne spune că poetul avea de îndeplinit sarcini dificile în carieră, dar ulterior va obţine admiraţia şi respectul maselor mari de oameni. Cuspida casei Succesului în semnul Peştilor indică o persoană creativă, cu o atitudine matură şi foarte disciplinată în ceea ce are de făcut. Poziţia complicată a planetei Timpului i-a provocat ieşirile impulsive, durerile de cap şi accidentele cerebrale pe parcursul scurt al vieţii. [– Există şi o explicaţie astrală şi pentru relaţia tumultuoasă a poetului cu Veronica Micle?] [Tatiana Paladi:] Eminescu şi Micle s-au născut ambii în 1850, dar au avut semne viagere diferite. Veronica Micle s-a născut pe 22 aprilie, cu semnul viager Câine de Metal şi sub influenţa a două semne solare: Berbec şi Taur. Astrologic vorbind, doamna vieţii lui a fost o salvatoare cu spirit treaz şi complet netemător. Renumită pentru frumuseţea ei extrem de atractivă, Veronica a avut o fire grijulie, generoasă, plină de mare răbdare şi căldură afectivă faţă de poet. Însă ambii au avut semnele viagere şi solare foarte ambiţioase, care le-au tulburat permanent relaţia de parteneriat. Destinul lui Mihai Eminescu a fost condiţionat de mai mulţi factori cosmici. Nativii ca el, cu ascendentul în Rac, manifestă înclinaţii psihice sau oculte. Lor place să viseze şi să-şi folosească mai mult imaginaţia lor bogată, care le permite să se relaxeze evadând în propriul univers şi analizând în memorie evenimentele din trecut. Ei sunt orientaţi spre familie, abordând lucrurile într-un mod practic şi realist. Pentru ei siguranţa financiară este cheia către un cămin stabil şi fericit, iar siguranţa financiară poate fi obţinută numai prin muncă. Aşa a fost şi în cazul marelui poet. În domeniul profesional el a dat dovadă de foarte multă seriozitate, dar boala care l-a măcinat mult timp nu i-a permis să aibă familie. Cu persoana iubită Eminescu a fost tandru, dar posesiv, dorind să aibă parte de atenţia totală a Veronicăi Micle. A căutat stabilitate, siguranţă financiară şi emoţională în partenera lui, dar nu a găsit. Din corespondenţa lor se vede că poetul a fost foarte sensibil, schimbător şi emotiv, timid şi neîncrezător din fire, nu comunica foarte bine cu cei din jur, niciodată nu se ştia în ce dispoziţie va fi găsit, putea să devină neliniştit foarte repede. Luceafărul poeziei era nefericit în exterior, dar se retrase din viaţa socială şi îşi croiese drum înăuntru, unde însă nu era loc de fiinţe pământene. Cu anii omul înţelege că împlinirea adevărată este în suflet şi nu în mintea lui. Eminescu a ştiut acest adevăr. El a cunoscut starea de bucurie, mulţumire şi împlinire sufletească, stare pe care a exprimat-o în opera sa. Eminescu era conştient de energiile cu care a fost dotat de puterile cosmice pe calea evoluţiei sale în existenţa terestră. Poetul nepereche şi-a împlinit propriul destin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.