Emil Hurezeanu în vizită la Chișinău: Promisiunea unui sprijin continuu pentru integrarea europeană a Moldovei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu ministrul de externe al României, Emil Hurezeanu, aflat într-o vizită la Chișinău. Discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației bilaterale și sprijinul constant al României pentru Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat emis de Președinție.

În cadrul discuțiilor un subiect prioritar a fost importanța aprofundării cooperării dintre cele două țări în domeniul energetic, în contextul în care jumătate din volumul energiei electrice consumată în Republica Moldova este importată din România.

Un alt subiect a fost consolidarea legăturilor economice dintre cele două state și încurajarea companiilor din România să investească în Republica Moldova. De asemenea, s-a pus accentul pe îmbunătățirea infrastructurii de transport, inclusiv construcția de noi poduri peste Prut și fluidizarea traficului la frontieră, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri.



Diplomatul român a avut o discuție și cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Șeful legislativului a exprimat recunoștință pentru sprijinul consistent oferit de România în accelerarea integrării europene și pentru efortul diplomatic de a mobiliza sprijin european extins pentru Republica Moldova.

„Vă rugăm să fiți alături de Republica Moldova și în 2025 pentru că este un an care ne poate deschide un culoar mai predictibil pentru agenda noastră europeană”, a menționat Igor Grosu.

Ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu, a reiterat că Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijinul solid și continuu al României în avansarea agendei europene și consolidarea cursului european.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.