Elveţia ajută Moldova în controlul bolilor netransmisibile

Guvernul a aprobat semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi cooperare pentru implementarea proiectului „Reducerea poverii bolilor netransmisibile, transmite IPN.

Conform documentului, Elveţia va acorda Moldovei un sprijin financiar în sumă de 4 milioane 430 de mii de franci elveţieni (1 franc elveţian este egal cu 19,6 lei MLD), pentru consolidarea capacităţilor de diagnosticare a bolilor netransmisibile, prevenirea şi controlul acestora, în special în regiunile rurale.

Ajutorul va fi acordat prin intermediul proiectelor de asistenţă tehnică, programelor de instruire pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii şi organizarea unor activităţi de informare.

Proiectul urmează să fie pus în aplicare de grupurile de lucru naţionale existente sau care vor fi create, cu sprijinul Institutului Elveţian Tropical de Sănătate Publică. Scopul final al proiectului constă în facilitarea accesului populaţiei la servicii calitative şi îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate la nivel naţional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.