Elveţia aderă la Centrul Comun de Vize

Începând cu 24 mai, cetăţenii moldoveni vor putea depune cereri de obţinere a vizelor pentru Elveţia la Centrul Comun de Vize din Chişinău. Elveţia este a 13-a ţară care a aderat la Centru, a declarat ambasadorul Ungariei la Chişinău, Gyorgy Varga, în cadrul unei conferinţe de presă joi, 20 mai, transmite Info-Prim Neo. Ambasadorul a spus că, din ianuarie până acum, de când au aderat Olanda şi Grecia la Centrul Comun de Vize, numărul de cereri pentru vize a crescut cu 80% comparativ cu anul trecut. Acum se discută încă cu câteva ţări care doresc să adere. Gyorgy Varga nu a putu spune care sunt acestea din considerente politice. Potrivit ambasadorului, de la 4 ianuarie şi până pe 15 mai au fost depuse 4145 de cereri pentru vize. Cele mai solicitate ţări sunt Ungaria, Grecia şi Austria. Cele mai puţine cereri au fost depuse pentru Luxemburg şi Danemarca. Pe parcursul anului 2009 au fost primite peste 8 mii de cereri pentru viză. 13% din numărul de cereri au fost refuzate din diverse motive. Totodată, anul trecut au fost eliberate gratuit 53% dintre vize, iar în 2010 (ianuarie-mai) – 49,4%. Vizele gratuite sunt oferite pensionarilor, jurnaliştilor, persoanelor care fac parte din diferite delegaţii etc. Centrul Comun de Vize a fost deschis pe 25 aprilie 2007, în cadrul Ambasadei Ungariei la Chişinău. Pentru început acesta oferea vize cetăţenilor moldoveni în 4 ţări: Austria, Ungaria, Letonia şi Slovenia. Apoi au aderat Danemarca, Estonia, Suedia, Belgia, Luxemburg, Finlanda, Olanda şi Grecia, iar acum şi Elveţia.
  • gyorgy varga despre aderarea elvetiei(2).mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.