Elevii vor sta în vacanţa de iarnă cu o săptămână mai puţin faţă de alţi ani

Elevii instituţiilor preuniversitare din republică vor sta în vacanţă în iarna curentă doar până la 8 ianuarie, cu o săptămâna mai puţin decât în anii precedenţi. Vacanţa de iarnă dura, anterior, 3 săptămâni, fiind redusă, în anul curent, până la 2 săptămâni. Şefa Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, Nadeja Velişco a comunicat pentru Info-Prim Neo că reducerea vacanţei de iarnă s-a făcut, în special, din cauza trecerii, în ultimii ani, la săptămâna de studii de 5 zile. Din acest considerent se scurtează anul şcolar şi, respectiv, vacanţele, a spus sursa citată. Chestiunea în cauză a mai fost discutată cu şefii direcţiilor de învăţământ din republică, convenindu-se că vacanţele elevilor sunt prea lungi şi se periclitează astfel procesul de învăţământ. Următoarea vacanţă a elevilor va fi cea din primăvară – între 5 şi 11 martie. O altă vacanţă de primăvară va fi cea de Paşti, când elevii se vor odihni între 8 şi 15 aprilie. Vacanţa de primăvară nu a fost scurtată, iar cea de Paşti a fost introdusă în ultimii doi ani. Potrivit Nadejdei Velişco, în general, sistemul de învăţământ din R. Moldova are cele mai lungi vacanţe. Până în 1999, anul de învăţământ a fost de 6 zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.