Elevii vor învăţa cum să planifice o afacere

Elevii din instituţiile de învăţământ secundar profesional vor învăţa să planifice o afacere, să utilizeze metode şi tehnici moderne de analiză financiară, să elaboreze raporturi financiare şi bilanţuri contabile – toate în cadrul unui nou curs: „Bazele antreprenoriatului”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Educaţiei, tinerii vor studia şi managementul afacerii, marketingul, gestionarea riscurilor în afaceri etc. Cursul „Bazele antreprenoriatului” a fost elaborat în cadrul Proiectului Activitatea de instruire în Antreprenoriat şi angajare în câmpul muncii (MEEETA-II), finanţat de Fundaţia Internaţională Liechtenstein Development Service şi implementat de către Winrock Moldova. În cadrul aceluiaşi proiect, în anul 2010, au fost lansate de către elevii absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ secundar profesional 61 de întreprinderi mici şi create 178 de locuri de muncă. În anul 2011 au fost lansate 36 afaceri şi create 91 locuri de muncă. Educaţia antreprenorială este una din direcţiile de politici incluse în Strategia consolidată de dezvoltare a învăţământului pentru anii 2011-2015, prevăzută de Comunicatul de Bruges cu privire la promovarea spiritului antreprenorial.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.