Elevii vor fi instruiți despre măsurile de securitate pe durata vacanței

Vacanța de iarnă a anului școlar 2024-2025 va dura 15 zile, de pe 25 decembrie până pe 8 ianuarie inclusiv. Înainte de vacanță, elevii vor fi instruiți despre măsurile de securitate, transmite IPN.

Recomandările autorităților pentru o vacanță sigură sunt evitarea deplasării prin zonele cu țurțuri sau cu trafic intens, evitarea deplasării pe bazinele acvatice și folosirea îmbrăcămintei de culoare deschisă pentru a fi mai vizibili în lumina farurilor după căderea întunericului.

Părinților li se recomandă să discute cu copii despre cum ar putea să reacționeze în cazul în care se rătăcește. Copilul trebuie învățat care îi este adresa de domiciliu și numărul de telefon al părinților.

Instituțiile extrașcolare din Chișinău vor activa în vacanță, iar centrele de creație pentru elevi au elaborat planuri de acțiuni care includ activități tematice: spectacole distractive, concursuri, ateliere de creație, expoziții, competiții sportive și excursii pe teritoriul municipiului Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.