Elevii şi profesorii liceelor „Lucian Blaga” şi „Alecu Russo” din capitală au petrecut mai mult timp afară din cauza ameninţării cu bomba

Elevii şi profesorii liceelor „Lucian Blaga” şi „Alecu Russo” din capitală au petrecut mai mult timp la o distanţă considerabilă de sediile instituţiilor de învăţământ după ce au fost evacuaţi din cauza ameninţării cu bomba. Conform Departamentului Situaţii Excepţionale, apelul telefonic despre minarea liceelor a venit la numărul de telefon 902 marţi, la ora 10:40. Imediat la aceste licee au sosit angajaţii Direcţiei municipale de Situaţii Excepţionale, Detaşamentului militar de pompieri şi salvatori ai sectorului Ciocana, echipele de salvatori şi chinologi ale Departamentului Situaţii Excepţionale, poliţiştii din sectorul Râşcani şi un grup de genişti ai Ministerului Afacerilor Interne. După ce au fost verificate cu minuţiozitate toate încăperile liceelor, participanţii la „deminare” au conchis că apelul a fost fals. La moment, ancheta încearcă să stabilească persoana care a sunat la poliţie. În cazul în care va fi identificată, va fi trasă la răspundere administrativă şi va fi nevoită să achite cheltuielile pentru deplasarea specialiştilor. Procesul de învăţământ în liceele „Lucian Blaga” şi „Alecu Russo” au fost reluate abia miercuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.