Elevii se vor întrece la montarea contra cronometru a pistolului-mitraliera AKM şi în alte competiţii militar-sportive

În jur de 90 de copii vor concura la diferite probe sportive şi de creaţie în cadrul celei de-a XXI-a ediţie a Festivalului Prieteniei, Creativităţii şi Sportului, care se va desfăşura între 4 şi 6 mai în inima Codrilor – satul Veveriţa, raionul Ungheni. Preşedintele Fundaţiei „Clipa Siderală”, Salavat Jdanov, a declarat pentru Info-Prim Neo că la festival participă elevi ai şcolior-internat şi liceelor din Chişinău şi din localităţi rurale. De asemenea, există şi participanţi din Ucraina. În total sunt 16 echipe, iar copiii au vârste între 13 şi 16 ani. Programul festivalului include şi competiţii militar-sportive – demontarea şi montarea contra cronometru a pistolului-mitraliera AKM, îmbrăcarea completului militar de protecţie şi a măştii antigaz, ştafeta militara. Colaboratorii Direcţiei Poliţia Rutiere vor testa cunoştinţe participanţilor în ceea ce priveşte regulile de circulaţie, acordarea primului ajutor medical persoanelor accidentate. Una din cele trei zile va fi dedicată jocurilor şi concursurilor legate de protecţia mediului, pentru a educa copiilor sentimentul de grijă faţă de natură. „Locul organizării festivalului nu este ales întâmplător. Este unul din cele mai pitoreşti din Moldova”, a subliniat preşedintele Fundaţiei „Clipa Siderală”. La finalul evenimentului toate echipele vor pleca acasă cu diplome şi premii – biciclete, mingi de fotbal şi volei, rachete de tenis şi rechizite şcolare, iar echipa câştigătoare va primi Cupa Transmisibilă a Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova. Partenerii festivalului sunt Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Sănătăţii, Comitetul Naţional Olimpic, ,,Outdoor Leadership Center”. Festivalul Prieteniei, Creativităţii şi Sportului a fost lansat în anul 1989.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.