Elevii alolingvi deschid sesiunea de BAC

Elevii alolingvi susţin astăzi, 5 iunie, primul examen de bacalaureat, la limba şi literatura română. Pentru a susţine examenele de BAC în total în sesiunea curentă s-au înscris aproape 30 de mii de elevi din clasa a XII-a, dar şi candidaţi din colegii şi universităţi. Examenele vor avea loc în perioada 5-22 iunie, transmite Info-Prim Neo. La 8 iunie, absolvenţii treptei liceale vor susţine proba la limba de instruire, lucrările fiind verificate după un barem unic. La 12 iunie se va desfăşura examenul la limba străină, la 15 iunie – examenul de profil real şi umanist, la 19 iunie – examenul la solicitare şi la 22 iunie – examenul la limba maternă (ucraineană/bulgară/găgăuză). În acest an, în toată ţara au fost deschise 159 de centre de bacalaureat, trei dintre acestea fiind supravegheate video. În doar nouă cazuri elevii vor susţine examenele în şcolile în care învaţă. Ceilalţi vor trebui să se deplaseze în alte instituţii de învăţământ. Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 7-28 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 29 iunie. Elevii care vor fi prinşi copiind la BAC vor putea susţine repetat examenul doar în anul următor. Spre deosebire de sesiunile anterioare, conţinutul acestor lucrări nu va mai fi verificat pentru a vedea cât elevul a copiat şi cât a scris bazându-se pe cunoştinţele proprii. Elevii care vor susţine examenul de bacalaureat pe notă negativă vor mai avea o şansă în sesiunea repetată din acest an. Testele au fost elaborate de către 39 de coordonatori. Totodată au fost realizate 4 spoturi publicitare împotriva plagiatului. Testele vor fi verificate în liceele „Mihail Kogălniceanu” şi „George Călinescu” din Chişinău. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta perioada de contestare s-a extins de la 24 de ore la 48. Potrivit regulamentului din acest an, niciun elev şi nici un asistent nu are dreptul să intre cu telefonul mobil în centrul de BAC. Ministerul Educaţiei a deschis 3 linii fierbinţi la care se pot reclama eventuale fraude în sesiunea de BAC: (022) 23-46-09, (022) 23-24-02, (022) 23-32 -82. Cazurile pot fi comunicate şi pe pagina web anticoruptie@edu.md Ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a vorbit, în cadrul unei şedinţe la 4 iunie, despre importanţa desfăşurării unei sesiuni transparente şi credibile. Oficialul a spus despre semnalele parvenite la adresa Guvernului şi a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) cu privire la colectarea unor sume impunătoare de către directorii unor instituţii, argumentându-le drept necesare pentru o bună organizare şi desfăşurare a sesiunii de examene. „De mai multe ori, cu diferite ocazii, am anunţat că toate cheltuielile pentru examene sunt acoperite din bugetul de stat şi nu este nevoie de acumulat nimic”, a spus ministrul. Potrivit unui acord de colaborare între Ministerul Educaţiei şi CCCEC, s-a convenit ca inspectorii anticorupţie să fie prezenţi, în timpul examenelor, în instituţiile despre care vor deţine informaţii plauzibile că examenele pot fi compromise.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.